Mihai Eminescu

„În acest loc s-a aflat sanatoriul Caritatea unde a încetat din viață pe 16 iunie 1889 marele poet român Mihai Eminescu.” - plăcuța de la intrare, unde inscripția este însă greșită, data oficială a morții fiind 15 iunie.

Mihai Eminescu a murit deci în dimineața de 15 iunie 1889, la ora 4:00, în sanatoriul doctorului Șuțu și a fost înmormântat două zile mai târziu la în Cmitirul Bellu. În anii precedenți, fusese diagnosticat cu sifilis și tratat cu mercur — o practică medicală obișnuită la vremea respectivă, dar periculoasă. Specialiștii contemporani consideră că moartea lui a fost cauzată de intoxicație cu mercur, administrat din neștiință de către medici, tratament interzis deja în Europa Occidentală la acea vreme, și nu de boală sau afecțiune fizică directă.

În clădirea de la intersecția Căii Victoriei cu Lipscani, la etajul 1, între 1877 și 1879 a fost redacția ziarului conservator Timpul. Aici au scris Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici. 

În februarie 1889 Mihai Eminescu a fost internat aici cu un diagnostic de „psihoză maniaco-depresivă.“ La vremea aceea psihiatria ca ramură a medicinei era abia la început în România, la fel și tratamentele și definirea diagnosticelor, iar pentru descrierea pacienților se folosea termenul de „smintiți”, cu toate acestea statul subvenționa unitatea medicală iar conform unor documente din acele vremuri pacienții erau tratați uman. După câteva luni de internare la Mărcuța, Mihai Eminescu a fost externat și mutat în casa de sănătate a doctorului Șuțu, situată în Strada Plantelor, unde a și murit la 15 iunie 1889. 

Sanatoriul Mărcuța a fost transformat în perioada comunistă în centru de reeeducare, iar ulterior a devenit Complex de Activităţi Recreative şi Educative. 

După ce a funcționat o vreme la intersecția dintre Calea Victoriei și Lipscani (Palatul Dacia) redacția oficiosului Conservator Timpul s-a mutat pe Academiei apoi pe Strada Covaci la nr 14. Imobilul există și azi, o plăcuță comemorativă amintește că Mihai Eminescu a lucrat aici între 1880 și 1881. 

Casa unde a locuit Ioan Slavici s-a aflat în zona Pieței Amzei. Astăzi nu mai există, pe locul ei fiind construite blocuri. Aici Ioan Slavici l-a găzduit pe Mihai Eminescu în 1883. 

Situată pe strada Mercur nr 1 (astăzi Arthur Verona) superba casă a lui Titu Maiorescu a găzduit numeroase întâlniri ale intelectualilor vremii și a fost și sediul întâlnirilor Junimii în perioada în care a fost activ și Mihai Eminescu. De altfel poetul a locuit temporar în această casă și aici a citit la întâlnirile Junimii, pentru prima oară, Luceafărul. Pe locul fostei case acum se află un parc și blocul Eva. 

De-a lungul timpului Eminescu a locuit în multe locuri din București începând cu Hotelul Hugues până la casa din strada Plantelor unde a fost internat la sanatoriul Caritatea al doctorului Șutu. Una dintre locuințele lui a fost pe Strada Speranței la nr 4 unde a fost vizitat de prietenul lui, Ion Creangă. Azi sunt greu de definit construcțiile din acel loc iar locul nu este marcat.

În 1887 Eminescu și Veronica Micle au locuit împreună într-o casă pe strada Buzești nr 5. Zona a fost supusă de-a lungul timpului unor mari presiuni pentru a fi remodelată urbanistic. În anii 70 a scăpat de demolare după ce intelectualii vremii au insistat ca locuința să fie salvată. Mai târziu însă, după anii 2000, întreaga zonă ajunsă într-un stadiu avansat de degradare și aflată în pericol masiv de prăbușire a fost demolată în totalitate. Astăzi în acel loc se ridică o clădire de birouri și parcări imense. 
În 2009 când a fost făcută prima mapare a zonei pentru Google maps a fost surprinsă fațada fostei clădiri având pe ea o plăcuță comemorativă care amintește că acolo a fost locuința lui Mihai Eminescu și a Veronicăi. 

Ioan Slavici povestește serile petrecute aici „până spre miezul nopții”, alături de Mihai Eminescu:

„La vremea aceea cea mai apropiată din grădinile de la Filaret și totodată și cea mai vestită din aceste grădini boierești era cea de la Măgurele a lui Otetelișanu, care era deschisă pentru bucureșteni. Mă duceam acolo de cele mai multe ori cu Eminescu, mai ales după amiază, și stăteam până spre miezul nopții, căci plină era grădina, mai ales serile, când luna își revarsă lumina peste lac și peste luminișuri, încât parcă te aflai pe celălalt tărâm, între smei, zâne și feți frumoși. Aici stă castelul singuratic oglindindu-se în lacuri, aici e terasa cu liane, aici erau somnoroasele păsărele, tot aici era și teatrul de păpuși și zvonul de vorbe omenești.” - Ioan Slavici, Jurnal, 1909.

Foto: Conacul Oteteleșanu, fotografie de epocă, Franz Duschek tatăl.