Poiană

Sebastian are prima sa zi de schi, reușind să coboare „vijelios” panta de la Stâna Regală, în ciuda temerilor inițiale:

„Sîmbătă, 9 ianuarie [1937]
Prima mea zi de schi. N-aş fi crezut că va merge aşa de uşor. Aveam un fel de vanitate copilăroasă de a mă simţi instalat pe schiuri — în perfecta mea ţinută reglementară (pe care mi-am improvizat-o în ziua plecării de la Bucureşti), dar nu credeam că voi reuşi vreodată să fac vreo ispravă cu echipamentul meu, puţin cinematografic.
Alaltăieri, la Predeal, unde ne oprisem cîteva minute la vila Manolovici, ceream detalii cu oarecare sfială, fiindcă erau atîţia chiori vechi acolo — şi cînd cineva m-a întrebat, pentru a şti dacă voi învăţa sau nu:
— Eşti fricos? — am răspuns fără ocol şi cu mare sinceritate: 
— Da.
— Atunci n-ai să înveţi niciodată, mi-a răspuns tipul, tranşînd discuţia. Şi totuşi am să învăţ. Din primul moment şi dîndu-mi drumul oarecum la nimereală, convins că voi cădea după primii metri — am străbătut vijelios (da, îmi place să spun vijelios) frumoasa pantă de la Stîna Regală — şi, ce e mai comic, fără să cad. Şi pe urmă, am făcut o sumă de alte „exploits"-uri care mă uluiau. N-am coborît la întoarcere o bună parte din drum pe schiuri — e drept, căzînd destul de des — dar, la urma urmelor, cu destulă îndemînare pentru prima zi?
Wendy, care îmi era profesoară, mi-a spus:
— Bravo, ai talent. Şi nu mi-a fost ruşine să primesc cu măgulire această notă bună, conferită cu obiectivitate, după catedră. Ce dimineaţă fericită! Viaţa mai are unele lucruri să-mi spună.”