Eugen Bunaru

Poetul periferiei în costumul lui de lord scăpătat
făcea popasuri nocturne la restaurantul Lloyd – pe Corso –
comanda Murfatlar Pinot Noir și aprindea țigări lungi
Dunhill veritabil din care trăgea cu sete expertă
și privea învăluit în fum dansatoarele brune și blonde
făcând piruete pe ring în ritmul orchestrei lovindu-și
cu brațele goale când șoldurile albe când fundurile vesele
strălucitoare ca niște luni pline. În zori poetul periferiei
se strecura cu chipul mov cu pașii tăcuți în piața pustie
a Operei. Clopotele Catedralei tocmai băteau în aerul viu
al dimineții anunțau neverosimil de limpede slujba utreniei
și porumbei nenumărați coborau de pe turle i se-așezau pe umeri
îi gângureau pe creștete și peștii de bronz începeau să depene
cu gurile lor căscate până la cer povești incredibile despre sângele
ce va șiroi în rigole și va spăla păcate de moarte și va boteza
chiar piața istorică a orașului.

Și oricum e în afara oricărui dubiu: ea tocmai plutește aleargă
ușor dinspre Universitate are sânii și pașii mirați de-atâția arbori
în floare plutind pe malul Begheiului și oricum e în afara oricărui
dubiu:astăzi e miercuri e trei noiembrie 2001 orele 16,oo și jumătate
și peste parcul din spatele Catedralei s-a lăsat deja o perdea subțire
de ceață, totuși câteva raze mov-crepusculare răzbat de dincolo
de Bega dinspre vechea Fabrică de Pălării și pentru moment
chiar împrumută o strălucire fantomatică aerului în care valsează
deja o hărmălaie de frunze moarte, inundă Piața imensă a Operei.

Oraşul agonizează în seara umilă de ianuarie
moare încet aici, în Piaţa Primăriei Vechi, vizavi
de Cazarma pustie. Dincolo de poartă, jeleşte cu
dublu ecou un câine prizonier. Pe străzi iluminate
feeric înnoptez cu mine însumi, mă intersectez
ici-colo cu siluete vagi imperiale, cu salutul meu,
nobiliar, încremenit în aer.

Bufniţa încrustată în zid
deasupra unei porţi pe strada Mangalia
Citim poezii pe podul din freidorf
câţiva oameni ne ocolesc, bombăne intrigaţi
Deodată stropii ciuruiesc foile,
cineva (de sus) declanşează blitzul,
flama se încrucişează cu păsările,
cu turnurile, cu norii iscălind în zig-zag
scenarii efemere. O oştire de peruci pudrate  
- salcâmii în floare? - tocmai dau onorul
de pe un mal pe altul. Ici-colo clipocește
Begheiul, câteva felinare aruncă o pată, două.
Purtăm măşti de carne. Ne uităm pe furiş
unii la alţii. Abia ne mai recunoaştem.

M-ai sunat pe celular
și mi-ai strigat că ești fericită
pentru că în sfârșit ai găsit
la chioșcul cu ziare din Piața Traian
pânza de păianjen în care
eu tocmai mă rătăcisem cândva
și încă mă zbăteam în virtutea
inerției