Lucian-Vasile Szabo

„Erau trei bărbați, în jur de 60 de ani, așezați la o masă de pe terasa birtului Carpați, de la intersecția bulevardului Brâncoveanu cu strada Porumbescu. Masa lor era ușor mai retrasă, sub o terasă de lemn acoperită cu țiglă metalică roșie, dar mai ales la umbra unui paltin roșu de vreo trei metri, probabil luat din cei aduși și plantați pe Brâncoveanu în urmă cu un deceniu.
Cel care vorbise avea un început de chelie, însă i se mai vedea părul aproape roșcat, tuns scurt. Purta o cămașă în carouri albastre cu verde, cu mânecă lungă, ușor nepotrivită pentru acel septembrie încins. A mai luat o gură de bere direct din sticlă și a dat să continue povestea.”

(Fragment din proza scurtă „Rafi. O umbră” de Lucian-Vasile Szabo

„– Și asta, a reluat Dorin, după ce pacea după‑amiezii de septembrie a fost reinstaurată, că aici se cam întâlnea cu securistul ăla, Radu Terciu. Dar mai era treaba că regula și niște neveste de ștabi.
– Îmi aduc aminte că i‑am văzut într‑o seară. Eu nu‑l știam pe Terciu ăsta atunci, a revenit Ioșca cel solid în discuție. Eram student pe vremea aia și mergeam pe la Intim când aveam bani, că acolo se mai găsea de mâncare. Lumea era moartă după micii lor, dar ei aveau și specialități. Făceau o friptură de porc de te rupea. Cu cartofi, mazăre și orez, doar 25 de lei porția. Puteai să te saturi.
– Și ce zici că ai văzut? l‑a readus Dorin pe firul discuției inițiale.
– Așa, era mai pe seară. Noiembrie cred. Plouase și din cauza norilor se și întunecase mai repede. Am terminat de mâncat friptura, am plătit și m‑am gândit să trec pe la budă înainte să plec. Un chelner a ieșit dintr‑un salon mic, ceva ca de protocol, și a lăsat ușa deschisă, că era mult fum de la țigări. Rafi era acolo cu securistul și povestea nevoie mare. Era cam gură‑spartă, Rafi ăsta. Am trecut de cadrul ușii și m‑am oprit să aud ce spune. „Ce pot să fac eu, șefuʼ, dacă doamna vrea. Dar e și plăcut cu ea, că e curată și atentă, că bărbatu‑su nu mai poate, că e mai în vârstă. Și mai sunt și greutățile de la lucru”, zicea Rafi.”

(Fragment din proza scurtă „Rafi. O umbră” de Lucian-Vasile Szabo)

„– Stai să vezi. Deci, prin octombrie, era duminică. Mă întâlnesc cu Doriana în Parcul Catedralei. Povești despre școală, despre frați și surori, despre Caransebeș, niște pupături, până a apărut un milițian cu doi soldați din ăia de la Trupele de Pază și Securitate. Că actele, că ce facem noi acolo, de ce nu ne luăm o cameră la hotel. Fata s‑a speriat rău, tot bolborosea aiurea. Eu chiar intenționam să bag niște aluzii să mergem la ea, acolo unde stătea în gazdă, dar nu am mai apucat. Daʼ milițianuʼ ăla altceva voia el să afle, dacă nu l‑am văzut pe un cerșetor, așa și așa, ni l‑a descris el. Că se bătuseră între ei pomanagiii, iar ăsta scosese un cuțit și‑l omorâse pe unuʼ, apoi fugise și cu banii. A fost mare scandal atunci, că primaruʼ a dat ordin să fie alungați toți milogii de prin centru. În fine, nu știam noi nimic, că eram ocupați cu giugiulelile.”

(Fragment din „Rafi. O Umbră”, de Lucian-Vasile Szabo)

„– Eu știu că a fost găsit pe strada Romulus, mai jos de Intim, chiar la intersecția cu Giurgiu, aproape de linia de tramvai, s‑a băgat Dorin, pe un ton moale, privind mai întâi în jos, iar apoi roată, pe deasupra capetelor celorlalți. Pe acolo mergea el către Filarmonică. Sau acasă, că stătea pe undeva aproape de Piața Unirii. Era acoperit cu frunzele adunate de pe stradă de cei de la salubritate. Dar, vezi, studenții ăștia se cam hârjoneau, așa că unuʼ a ieșit de pe trotuar și s‑a împiedicat de picioarele lui. Au anunțat o patrulă de Miliție aflată în Piața Bălcescu. S‑a făcut tămbălău mare. Dar până la urmă nu s‑a aflat nimic. Nu au găsit pe nimeni. Apoi a venit Revoluția și numai de Rafi nu le‑a mai ars lor.”

(Fragment din „Rafi. O umbră”, de Lucian-Vasile Szabo)