Vlad Marko Tollea

"S‑a bucurat de revederea cu Olga. Nu înțelege ea cum e cu activismul, dar oamenii de la subsolu’ ăla îi plac. Au venit de mai multe ori în Piața Traian, pe la vecinii ei, cu ceva mâncare. Ba, la un moment dat, a văzut că au venit gașcă‑ntreagă să‑i monteze patu’ lu’ o vecină, tot țigancă.
– Mersi că mi‑ai trimis suta aia, îi spune imediat ce ajunge la sediul lor.
– Păi credeam că‑ți trebe pentru acolo, că te‑ai angajat.
Dora e mică de statură, dar dinamică. O privește pe prietena de etnie diferită prin ochelari, să vadă dacă s‑a schimbat cât timp nu s‑au văzut. Nu prea, s‑a menținut.
– Am stat luna aia. Și credeam că merge, dar uite că tot în Traian am revenit. Toate drumurile duc aici.
– Da’ ce‑ai făcut acolo? Că abia am apucat să vorbim.
– Într‑un atelier auto. Cum îți ziceam pe WhatsApp, la muncă cinstită. Asortam lăzi pentru piese, spune roma, în timp ce imită o mișcare robotică, secată de emoție."

(Fragment din proza scurtă "Munca-i muncă, soro!" de Vlad Marko Tollea)