Înmormântarea lui Roșioară, tatăl Linei și socrul lui Stere
Autori asociati: Eugen Barbu
Tip de loc: Cimitir
„L-au dus la locul de veci, cu patru cai şi dric împodobit. Se strânseseră vecinii pe la porţi. Ei mergeau împreună pe urma mortului, cu paşi măsuraţi, lumea se uita, bărbaţii se descopereau, spunând:
- Dumnezeu să-l ierte!
Clopotele băteau rar, cu sunete adânci, la Sfânta Vineri. Au intrat în cimitir, pietrişul potecilor scrâşnea. De la poartă, cârciumarul, cu finul Tache şi cu Ghiţă Bâlcu luaseră coșciugul pe umeri. Lăcrimau, în fața gropii deschise, aşteptau prietenii răposatului, meşteri bătrâni toţi, şi naşul Linei şi al negustorului, cu capetele plecate. Iar a citit preotul din cărţile lui, s-au închinat. Muierile muşcau din batiste, suspinând. Aveau ochii roşii de plâns. Pe urmă groparii au coborât sicriul de lemn pe frânghii în deschizătura neagră a pământului.
[...]
Lopeţile sclipeau în soare şi tot cimitirul era împurpurat. Un fum alb de lumânări plutea deasupra ierbii. Cerul avea o culoare curată şi sub linia lui se zbăteau, vesele, vrăbiile. Tăcerea locului întrista. Au plecat împreună, fără să vorbească şi Stere s-a simţit pentru prima dată legat de o familie şi oamenii aceia pe care-i cunoscuse nu demult la petrecerea nunţii lui, adunaţi acum din nou în jurul unuia de-ai lor, legaţi prin sânge, nu i se mai părură străini.”