Cimitirul Străulești

Cunoscând ura mocnită a sătenilor împotriva lui Bică-Jumate, brutarul „cu suflet de câine” care se îmbogățise din camătă și asuprirea tuturor celor care avuseseră ghinionul să aibă nevoie de el, rudele acestuia încearcă să îl înmormânteze seara târziu, pe ascuns. Dar lumea află și mulțimea urmărește dricul până la Cimitirul Străulești unde totul degenerează într-o mică revoltă iar oamenii se răzbună aruncând sicriul în apele Colentinei care curge chiar dincolo de cimitir. 

„Rudele plângeau sfâşietor, rătăcite între muierile, şi bărbaţii îndârjiţi. Cei ce purtau sicriul se opriră lângă o podişcă mişcătoare ce spânzura deasupra Colentinei. Râul avea o pojghiţă subţire verde si părea nemişcat. Pe malurile albe de zăpadă rămăsese mulţimea înspăimântată parcă de judecata care avea să urmeze, privind fără milă la bărbaţii care îl duceau pe cămătar.[...]
- Ca un câine ai trăit, câinii să te mănânce! rosti unul dintre purtătorii coşciugului, şi lada de lemn fu zvârlită peste balustrada podişcei. Sicriul pluti puţin deasupra râului, se auzi un trosnet ca de mal surpat şi gheata se sfărâmă de greutate. Prin copca făcută, mai putură să vadă cu toţii în lumina scăzută a sfârşitului de zi chipul rânjit al mortului, îngropat fără cruce, fără luminare...”