Mandravela

„De Paşte, i-a pornit starostele la tiribombe, în Mandravela. O luase şi pe Didina, s-o plimbe, să mai ia aer. Au trecut Cuţarida târându-şi caroasele. În grădini înfloriseră corcoduşii şi merii. Un miros greu, dulce, stăruia peste câmpul verde. Spre Tarapana, tăia primăria nişte străzi noi şi lucrătorii abia ridicau maiele grele cu care băteau pietrele, în grămezile de nisip dormeau femeile venite cu ei. Soarele ardea [...]

Au ajuns pe la patru. Moşii se întindeau într-un colţ al Mandravelei şi auziră de departe tromboanele şi lăutarii. Zarvă mare şi lume, grenie. Numai fuste în altiţe şi floricele. Gheorghe puse ochii pe cizmele ardelencelor. Astea aveau figuri sănătoase şi huiduma se dădea în vânt după ele. Le apuca pe la spate de cozi. Fetele ţipau speriate şi-l băgau în neamul mă-sii. Paraschiv căsca ochii la bărci, cu privirile sub fustele ălor de se legănau. Întâi i-a dus Bozoncea la o cârciumă şi-au cerut pui fripţi, au băut câteva kilograme de vin şi mai cu inima plină au ieşit şi ei să petreacă. S-au suit în lanţuri. Acolo cânta o fanfară pe nişte bănci, şi vreo şase neisprăviţi împingeau sus spiţele de lemn ale roţii uriaşe. Ţipa Didina de plăcere când o învârtea Stăpânul deasupra capetelor celor de jos. Sub ei, mulţimea pestriţă se înghesuia la jocurile de noroc.”