Penitenciarul Timișoara

„Marian Vătămanu, de loc din Buruieneşti-Neamţ, zidar cu ziua la COMTIM, n-a mai ajuns la film în data de 17 decembrie 1989. L-a capturat un locotenent major, l-a legat cu sârmă ghimpată şi l-a azvârlit la grămadă într-o dubă. Ancheta, la închisoarea de pe Popa Şapcă, s-a făcut cu tot dichisul – bătaie, înjurături, ameninţări. «Vii din Moldova, în pizda mă-tii, ca să strigi aici libertate? Vrei libertate, las’ că vă dăm noi, nu ieşiţi nici peste 20 de ani din puşcărie». «Mă bateţi degeaba, dom’ căpitan, şi-aşa Ceauşescu moare.»”

"Altă dubă. Timişoara. La Miliţie, şeful arestului nu vrea să-i primească, „ăştia crapă, io nu-i preiau, nu mă-ncarc cu ei, să vină legistu”. Şi apare legistul, care spune că n-a mai văzut aşa ceva. Nu, nu-i de acord să fie recepţionaţi. Iar duba-dubiţa. La procuratura militară, pe coridor. La penitenciar. Comandantul închisorii nu se hotăreşte să-i accepte fără foaie de arest, fără condamnare şi-ntr-un asemenea hal. Până la urmă, n-are ce face, „dosar dirijat”. Ei pică pe mâna unui plutonier major, spaima puşcăriei. Toată noaptea câte unul citeşte codul penal, ceilalţi ascultă. „Mai tare”, urlă paznicul, atunci când vocea cititorului pare atinsă de somnolenţă.
Şi, curios, după acest exerciţiu de lectură, urmează partea frumoasă. În ciuda dirijării dosarului, toţi se amuză de clapa inteligentă trasă de aceşti băieţi, aproape că-i protejează. Deşi ordinele îi consideră politici, mai marii penitenciarului îi lasă la lucru, unde timpul curge mai repede şi mai şi câştigi un ban. Lucrează în construcţii, toarnă dale în Calea Girocului. Din trupă, doi scapă – unul ca să nu crape în închisoare, altul pentru că-i minor."