Râul Bega

„Cât de adânci par apele râului în zorii atât de timpurii ai unei zile de vară, îi fu dat lui Andrei, atunci, pentru prima dată să vadă! Și multă vreme dimineaţa va păstra pentru el strălucirea aceea rece, neprietenoasă, pe care o avea râul la începutul acelei zile. Râul în care ei intraseră, bărbaţii în chiloţi de pânză aspră și groasă, cu șliţ de care femeile râdeau cu nerușinare. Doamna Binder fu prima care se dezbrăcă și celelalte femei îi admirară, nu fără o ușoară invidie, desuurile aduse direct de la Berlin, bărbaţii îi admirară și ei trupul încă tânăr, în ciuda celor patruzeci de ani trecuţi, un trup alb, pistruiat, puţin gras, de nemţoaică. Și în dimineaţa jilavă toată această societate veselă se scălda fericită în apa tulbure a râului (probabil sus la munte plouase, una din acele ploi de vară care se pornesc în miez de noapte și se opresc doar în zori), în apa cenușie, în care doar trupurile erau albe, la început moleșite de petrecere și de noaptea de nesomn. Simţiră însă cum apa smulge din ei toată această oboseală, bărbaţii conștienţi că alcoolul, care îi făcuse să se miște cam buimaci la început și să bată la întâmplare apa cu mâinile, își pierde puterea de parcă apa ar fi pătruns până în cele mai adânci colţuri ale trupului lor, spălându-l.
Toată această societate veselă se ridică (aveau trupurile ude și albe) pe scândurile alunecoase, acoperite cu un mușchi fin și verde ale jgheabului de la moară, tremurând de frig la început, trupuri cam ridicole în costumele improvizate – unele grase, într-adevăr prea grase – altele îmbătrânite, puţin diformate din cauza anilor – în vreme ce apa se scurgea pe scândurile putrede și catifelate, verdele mușchiului era închis, aproape maroniu, se scurgea pe lângă ei, și zgomotul morii îi determina să-și vorbească foarte tare ca să-și poată auzi unul altuia vorbele; doamna Binder încercă să stea în picioare, dar alunecă și căzu în apa râului, învolburată acum de roata morii, și între timp râul crescu și ei voiau să se usuce la razele alea atât de anemice ale dimineţii. Cei mai bătrâni, mai puţin rezistenţi, tremurau cam ridicol, înjurând-o în gând pe doamna director care îi împinsese spre un gest atât de necugetat – („ușor poţi face o pneumonie, sau chiar o tuberculoză, dintr-o întâmplare stupidă ca asta!”). „Face pe tinerica, îi spuse în șoaptă inginerul-șef, tatei. S-o fi scăldat la douăzeci de ani la ea, în Rin, asta e altă poveste, da la patruzeci și cinci de ani în Bega, nu știu zău dacă mai e același lucru”, mormăia el, în vreme ce căuta să-și strângă cureaua pantalonilor. Iată cum această frumoasă idee avu un sfârșit cam nefericit, în tot cazul vesela societate părea cam desumflată, în timp ce bărbaţii își trăgeau pe ei pantalonii, iar femeile fustele.”