Scăldătoare

„Cu toate șfichiuirile și probozelele gazetarilor, mereu zgîiți la «păcătoșii» ce-și pîrpîleau goliciunea la soare, stricînd, chipurile, priveliștea călătorilor din trenuri, Băile Bahluiului au făcut sezon după sezon, malul apei fiind strașnic disputat între băieșii cu bărăci și cabine instalate din jos și din sus de podul liniei ferate (1886-1890). Datorită lor, prin iunie 1892, tot Bahluiul, de la Podul de Piatră și pînă la Moara lui Beldiman (Păcurari), era plin de acareturi pentru băi cu taxă, încît mahalagii aveau să ceară eliberarea scăldătorii strămoșești, unde «fiecare om sărac putea să se curețe și să se spele, măcar vara, fără să-l coste parale». Plin de inițiativă un «om fără de serviciu de mai mult timp» deschisese chiar o baie, cu plată, pentru spălarea cailor de la trăsuri (1890). Activitatea aceasta veselă înceta prin octombrie 1896, cînd Consiliul sanitar al orașului oprea pe antreprenorul Gafencu să-și mai instaleze cabinele la scăldătoarea cea mare.”