George Topîrceanu
Vezi un traseu literar
George Topîrceanu (n. 20 martie 1886, București, România – d. 7 mai 1937, Iași, România) a fost poet, prozator, memorialist și publicist, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea poeziei umoristice, a satirei și a prozei memorialistice din prima jumătate a secolului al XX‑lea. Opera sa se caracterizează prin spirit ludic, ironie fină, observație atentă a vieții cotidiene și o remarcabilă capacitate de a transforma experiențe personale în literatură, fiind membru corespondent al Academiei Române din 1936. Topîrceanu s‑a afirmat în special ca poet, publicând volume care îmbină umorul, parodia și lirismul sentimental. Lirica sa se remarcă prin claritate, ritm, imagini simple și efecte comice, dar și prin pasteluri și balade cu tentă sentimentală, care i-au consolidat popularitatea. Proza include schițe, reportaje literare și texte memorialistice, multe inspirate din experiențele sale din timpul războaielor. Topîrceanu este unul dintre cei mai importanți autori de parodie din literatura română. Parodiile originale (1916) și edițiile ulterioare ale volumului au devenit repere ale satirei literare, imitând și ironizând stilurile unor poeți contemporani precum Coșbuc, Anghel, Mirea sau Arghezi. A colaborat la numeroase reviste, între care Viața românească, unde a fost subsecretar de redacție și apoi redactor‑șef. A publicat articole, cronici teatrale, schițe și texte de opinie, contribuind la viața culturală ieșeană și bucureșteană. Textele sale memorialistice, în special cele despre prizonieratul din Bulgaria, sunt apreciate pentru sinceritate, umor și capacitatea de a transforma experiențe dificile în literatură accesibilă și expresivă. George Topîrceanu este considerat un clasic al literaturii române, datorită poeziei sale umoristice, parodiilor, pastelurilor și prozei memorialistice. Opera sa rămâne populară pentru naturalețea limbajului, farmecul ludic și accesibilitatea stilului. Sursa: Wikipedia RO
Râul Bahlui
Autori asociati: Vasile Alecsandri , Alexandru Vlahuță , George Topîrceanu , Mihai Codreanu
Bahluiul în poezii
În anul 1844 poetul Vasile Alecsandri a scris poemul „Odă cătră Bahlui”, în care descrie râul Bahlui ca fiind plin de glod și lăcaș al broaștelor, iar nasul său se plânge că trebuie să se „cârnească din loc” în apropierea podului peste râu.
Adeseori departe de-a lumei triste valuri,
Cu pasuri regulate eu măsur al tău pod,
Bahlui! locaș de broaște! râu tainic, fără maluri,
Ce dormi chiar ca un pașă, pe patul tău de glod,
„Trecut-au, zic atunce, a tale negre unde
Ca gloria, ca viața, ca visul de noroc!”
„Ba n-au trecut, stăpâne! trist nasul îmi răspunde
Eu le simțesc prea bine, căci mă cârnesc din loc”.
Un alt scriitor care a cântat Bahluiul a fost și poetul Mihai Codreanu în sonetul „Diana”, în care descria astfel râul care scaldă Iașul:
Bahluiul curge-ncet. Ca o reptilă
Cu solzii plin de stropituri murdare,
Târându-se prin vesperala zare,
Pe-ntinsul șes purcede parcă-n silă.
În schița „Toamnă lungă” George Topârceanu îl numește „râu fără apă”.
De asemenea, într-o epigramă, poetul George Lesnea descria inundațiile provocate orașului Iași de ieșirea din matcă a Bahluiului:
Bahlui, ades tu te repezi
Vijelios, fierbând în spume
Vrând să te speli de tot ce vezi,
Sau să ne mături de pe lume.
Bahluiul în note de călătorie
Majoritatea scriitorilor care au trecut prin Iași și au scris note de călătorie și-au exprimat regretul că fosta capitală a Moldovei nu are un râu mai mare.
În povestirea „Iașii și locuitorii lui în 1840”, Alecu Russo descrie astfel așezarea orașului Iași pe valea râului Bahlui: „Iașii se întind domol pe spinarea ușor înclinată a unei coline lungi, își cufundă brâul în râușorul Bahluiului, mâlos în cursul lui ca și la izvor, și se întinde până în mahalaua zisă a Tătărașilor, unde orașul se oprește deodată, lângă o râpă adâncă, străbătută de o ață de apă gălbie și murdară, deseori secată.”
Aflat în toamna anului 1857 într-o călătorie prin Principatul Moldovei, poetul și diplomatul Dimitrie Bolintineanu remarcă faptul că Iașul are un râu mic, care seacă în timpul verii. În volumul de memorialistică Călătorii în Moldova (1859), poetul scrie următoarele: „Cu toate acestea capitala nu are un râu ale cărui ape ar fi de ajuns să împlinească trebuințele ei. Un râuleț, ce se usucă în timp de vară, trece pe la poalele orașului și piere umilit de el însuși (...).”
În povestirea „Valea Prutului” din volumul România pitorească (1901), scriitorul Alexandru Vlahuță, poposit și el în Iași, își exprimă regretul că Iașul nu are o apă mai mare: „Ce păcat că nu-i, în locul Bahluiului, o apă mai mare!... Să treacă Bistrița pe-aici, n-ar fi pe lume-o așezare de oraș mai mândră și mai fermecătoare.”
Sursa: Wikipedia
Râul Bahlui Vezi loc