Calea Șagului

„Am aflat, mai târziu, de ce era așa de bun – un truc vechi pe care îl foloseau toți veteranii. Pe #Dumnezeu! îl știa cineva, care știa pe altcineva, amic cu un prieten de-al meu cu care îmi pierdeam uneori vremea, iar la insistențele mele (și un pachet de țigări cadou) m-a dus să îmi facă cunoștință cu el. Atunci am aflat că #Dumnezeu! nu doar că își teroriza inamicii din Counter Strike, ci și vecinii, care trăiau de câțiva ani pe picior de război. De îndată ce intrai în cartier, din toate părțile, din cer și de nicăieri, printre blocuri, te împresurau zgomotele de explozii și rafalele de AK47. Andrei, așa îl chema, nu juca la căști, ci la boxe, pe care le dădea la maxim, cu geamurile deschise. Întotdeauna te auzea venind înainte să te vadă, deci știa unde ești. Era groaza bătrânelor de pe banca din parc și bucuria puștanilor. I-am strâns mâna și m-am uitat la el, peste umăr, fascinat, cum joacă un meci. Apoi, surd și amețit de cap, ca un reporter de război, am plecat încărcat de cele văzute. Din câte știu, până m-am lăsat și eu de Counter Strike, nimeni altcineva nu a mai reușit să îl egaleze pe #Dumnezeu! pentru că nimeni altcineva nu a mai avut curajul să își pună vecinii și (ocazional) poliția pe cap.
#Dumnezeu! #legendă”