Cartierul Cetate

Istoria urbană e cetății Timișoarei este surprinsă în poemul care trece în revistă construcțiile și piețele emblematice ale cartierului central al Timișoarei. Începând cu Bastionul Theresia, continuând cu Hotelul Timișoara (a cărui veche denumire era Pensionul Central) și cu Palatul Culturii (Opera Națională din Timișoara), Fântâna cu Pești sau Catedrala Mitropolitană.

"În timp ce Bastionul mă trecea prin pâine,
ca să mă poată bea, de parc-am stat pe mIRC,
pe la o farmacistă,-n Neuhausz, cu un câine —
al avocatului Ciobanu: „Vreau prin circ

să fiu trecut!”, strigam prea sigur în Cetate,
cum Hector, de sub roţi, răspunde astăzi: „Stradă!”,
că nu m-albesc așa, ci-mi trebuie, din toate,
în Széchenyi, portret cu cartea mea-ntr-o cadă,

la Merbl, după geam, din Dauerbach când ies
iubite cu bureţi, pe Corso, în prosoape,
din spatele meu dând jos „Bunul de Cules”
ca pe-un mortar, în Loyd, din cărămida-n pleoape

de Pension Central cu Surogatul însuși,
ce-ar lua Palatul Hilt în Löffler și-un belet
la „Scala”, de student politehnist în strâns uși,
ca Opera în Weiss un tânăr operet,

să-i spună Carol și/sau Robert pe lumină,
când vede-n barba lui Castelul Huniade
la drum de seară-n zaţ fierbinte de vecină
visând oglinda ei că-i ţine când se rade.

Pierdeam albastru-ncet, dar îmi sulfa un clopot,
în Catedrală tot al șaptelea altist,
pe sub lupoaică eu să fiu al treilea șopot,
sau scos la tablă de Complexul Piarist,

ori, dacă nu, de ce să nu-nţeleg Fântâna
cu Pești gesticulând pe înţelesu-mi purd,
ce tinereţii-mi da, din „Ceau!”, doar „Sărut-mâna!”,
ca unei doamne vechi cu părul meu, și surd.[...]"

Continuarea poemului Cetate I revizitează alte construcții emblematice din Cetatea Timișoarei precum Palatul Ciobanu, Palatul Klein, Casa contelui de Mercy sau Palatul Deschan:

"[...]Al treilea graham plin Theresia din mine
strânsese și-am plecat prin metilenul nopţii
să-l împrumut ca din Timișiana-n cine
mai știe ce monezi și câte echinopţii,

privind frontonul lui Pompiliu, c-un cioban
și-o ciobăniţă cu suveica sus, în lună,
ca patrupedul drag stăpânului — cyan
și el prin cerurile unul, împreună,

precum Palatul Klein cu Gombos e postcum
și pușcări-a fost cu Casa lui de Mercy,
„În care o tortură-n malţ pica-va-antum
asupra mea”,-mi ziceam, „la scoaterea coperţii!”.

Dar pân-atunci, în gând, vedeam de greaca veche
a lui Deschan, Palat, rescrisă-n Renaissance,
că nu-și găsea în „Trandafirul” o pereche
s-o scoată-ntr-un caiet, din piatră, la un dans[...]"

Periplul poetic pe alocuri criptic și încărcat de referințe istorice și culturale amintește de curioasa casă cu Pomul breslelor aflată pe strada Proclamația de la Timișoara la nr 3 și continuând cu Bulevardul Revoluției din 1989 pe care se află Palatul Poștelor. Trece de asemenea prin Piața Libertății, cunoscută și sub numele de Paradeplatz, pe la Primărie și până la curioasă casă cu Atlanți străjuită de două tunuri turcești. 

"[...]ca Pomul breslelor, ce-n casa de la 3
stă încuiat cu meseria de-a fi veșnic,
sau cel puţin de fier, când braţe pașii mei
de Bäcker îmi păreau în caldarâmul-sfeșnic

al Proclamaţiei din continuarea Revoluţiei,
în care Poșta Mare-așteaptă
la Punctul 8 un bis și MORE ORE RE
la numărul ce-i stă pe cea mai veche dreaptă

cu șine de tramvai, pornind de unde,-ajuns
fiind, c-un vis praghez, în Piaţa Svatý Jiří,
din dreptul, dintre Bănci, al Casei Klapka, uns
au mers și merg și-acum, să-și roadă teii miejii

de floare, în Traian; dar eu să caut pietre
din Eugeniu dam chiar în Paradeplatz,
a Libertăţii, cu o Baie Mare-n vetre
ce aburu-nălţa doar să mă ia de braţ,

ca Soderer, încet, de lângă Primărie,
Statuia Pestei când de guguștiuci e goală
și sala-n Casino de ofiţeri pustie —
doar Székely desenând o Bancă Generală —,

și-n Casa cu Atlanţi, atlant să mă prezinte,
aromânește, chiar Persidei, încă Makri,
iar către Piaţa 700, înainte
de a pleca, să-mi spună cât de acri

sunt strugurii pe drum și cât de dulci acasă,
dar prinţul n-a aflat, măcar bătrân,
nici cum, nici cui, nici când, nici pentru ce se lasă —
cu Ibrahim Ehan în pace să rămân!"