Adrian Bodnaru

Continuarea poemului Cetate I revizitează alte construcții emblematice din Cetatea Timișoarei precum Palatul Ciobanu, Palatul Klein, Casa contelui de Mercy sau Palatul Deschan:

"[...]Al treilea graham plin Theresia din mine
strânsese și-am plecat prin metilenul nopţii
să-l împrumut ca din Timișiana-n cine
mai știe ce monezi și câte echinopţii,

privind frontonul lui Pompiliu, c-un cioban
și-o ciobăniţă cu suveica sus, în lună,
ca patrupedul drag stăpânului — cyan
și el prin cerurile unul, împreună,

precum Palatul Klein cu Gombos e postcum
și pușcări-a fost cu Casa lui de Mercy,
„În care o tortură-n malţ pica-va-antum
asupra mea”,-mi ziceam, „la scoaterea coperţii!”.

Dar pân-atunci, în gând, vedeam de greaca veche
a lui Deschan, Palat, rescrisă-n Renaissance,
că nu-și găsea în „Trandafirul” o pereche
s-o scoată-ntr-un caiet, din piatră, la un dans[...]"

Periplul poetic pe alocuri criptic și încărcat de referințe istorice și culturale amintește de curioasa casă cu Pomul breslelor aflată pe strada Proclamația de la Timișoara la nr 3 și continuând cu Bulevardul Revoluției din 1989 pe care se află Palatul Poștelor. Trece de asemenea prin Piața Libertății, cunoscută și sub numele de Paradeplatz, pe la Primărie și până la curioasă casă cu Atlanți străjuită de două tunuri turcești. 

"[...]ca Pomul breslelor, ce-n casa de la 3
stă încuiat cu meseria de-a fi veșnic,
sau cel puţin de fier, când braţe pașii mei
de Bäcker îmi păreau în caldarâmul-sfeșnic

al Proclamaţiei din continuarea Revoluţiei,
în care Poșta Mare-așteaptă
la Punctul 8 un bis și MORE ORE RE
la numărul ce-i stă pe cea mai veche dreaptă

cu șine de tramvai, pornind de unde,-ajuns
fiind, c-un vis praghez, în Piaţa Svatý Jiří,
din dreptul, dintre Bănci, al Casei Klapka, uns
au mers și merg și-acum, să-și roadă teii miejii

de floare, în Traian; dar eu să caut pietre
din Eugeniu dam chiar în Paradeplatz,
a Libertăţii, cu o Baie Mare-n vetre
ce aburu-nălţa doar să mă ia de braţ,

ca Soderer, încet, de lângă Primărie,
Statuia Pestei când de guguștiuci e goală
și sala-n Casino de ofiţeri pustie —
doar Székely desenând o Bancă Generală —,

și-n Casa cu Atlanţi, atlant să mă prezinte,
aromânește, chiar Persidei, încă Makri,
iar către Piaţa 700, înainte
de a pleca, să-mi spună cât de acri

sunt strugurii pe drum și cât de dulci acasă,
dar prinţul n-a aflat, măcar bătrân,
nici cum, nici cui, nici când, nici pentru ce se lasă —
cu Ibrahim Ehan în pace să rămân!"

Plimbarea poetică prin cartierul istoric Iosefin aduce în prim plan câteva dintre locurile emblematice ale acestuia; Palatul de Economii, Podul de Fier, Palatul Ancora sau Palatul Thomas Ede.

"Fără să știu, la Notre-Dame,
citind în voce cu un șpaclu
cu ghips pe lamă, la Cenaclu,
prin pajura de cui din geam,

că nu-mpărat și nici tâmplar,
ci un zugrav între interne,
cu inima-n bătăi cu perne
bătută măr mușcat le par,

în Iosefin, vieţii ce π n-a
nenemurit ca pe hârtia
lui Anton Schratt trigeometria:
Franz Joseph, Sissi, Katharina,

și nici pereţilor, de-astup,
ca,-n Viena, din triunghi, actriţa
cu-Amor jucându-se de-a criţa,
cât el nu-i beat suflet și trup,

o urmă, două,-n ei — căci pot! —,
de ghimpe de portret pe frunte,
zicându-mi că, pe unde sunt e,
e și-am — și-apoi ieșeam ca Schott,

târziu, din Casa Generală,
Palatul de Economii,
în frunte c-un etaj de mii
arginţi mai sus, de cheltuială,

mahmur de fumurile Casei
Studenţilor să-mi dau în Küttl
un Pilsner clar, atâta cât îl
recunoșteau cei vechi ai rasei

timișorene de Elite:
să las Coroana pentru Gară
(Omul Sălbatic, pe afară,
cu Leul iar să fie chit,

sub Steaua de-Aur) și să-l cruţ
pe Stenzel de Vaporul Alb?! —
mă îndoiam precum un galb
și-o pană grea-n Pasărea Struţ.
[...]
Și n-am mai vrut Palatul Bega
sau al lui Piszica sub cer,
ci α Podului de Fier
și Casa Ancora, Ω.

Prea tânăr, mă simţeam ca-n zeghe
în pijama, pe-atunci, și m-am
oprit la Splendid pentru „cam.”
cu o fereastră către veghe

și spre Royal, Palatul Weisz,
tutunul fiindu-mi la un pas,
când Turnul îl aveam în glas
de Apă limpede — un prais:

un măr uitându-se-n Colegiu,
cu sâmburii sărind din miez,
la Hochstraßer un titirez
ce naște, galben, în cortegiu,

cu coaja roșie — Cazarma
de Pompieri fiindu-i tatăl —,
încât Palatul Ede, „iată-l!”,
striga de foc să dea alarma.[...]"

Fragment din poemul Mehala. 

"Frumoasă-n pat și carte-n „Eminescu”
aveam, și stări civile-n pase à la,
pe rând: Vogl, Raffinsky, Wetzer, ce-s cu
Montevideo,-n cer, lângă Mehala

maidanelor lui Tänzer, Pitea, Holz
și-a varului din casa Deheleanu,
cu-al semilunii,-același, de la colţ,
din care cornere bătea sultanul,

de n-ar fi fost fachir, Rolf Kotormány,
să înfășoare plasele în lobde
ca, dintre ultimii veniţi prin ani,
Bădeanţu Petre, poate ultim ciob de

Copacabană spartă fără leac,
precum omorul dinlăuntrul fașei.
Un pat, o librărie, câte-un fleac
aveam, când m-a trezit Fântâna Pașei,

la masă,-n bar, în faţă c-un Hagi
și c-un aga, Mehmet, cât Eugeniu
să cred, cu nume mirosind a ghilimele,
că-s o pace în domeniu,

că „Unde-i”, pot, strigând, deodată, „(merde-)
neaua de-azi an?!”, silabisind: „Post-script i-s!”,
muta flămând un puc, pe Balta Verde,
cu crosa unei alte ierni la striptease.[...]"

Fragment din poemul Elisabetin:

"Mai nimic despre Romy,
mai mult despre Alain —
Timișoarei, când pomii-i
numărasem din tren

coborând și-mi păreau,
noaptea, spre Tinereţii,
împreună un sau
între vieţi și-ale vieţii —

nu știam, fiind cănii
amintirile-mi-pete,
cât să-mi zic: „Fiindcă mi-i
numai foame și sete!”.

Teatrul doar, de Păpuși,
căutam și, mai sus,
o fereastră ce nu-și
uda floarea că nu-s

nici măcar în Sinaia,
dacă-n 8, de la gară,
mă urcasem cu claia
mea de vise de vară,[...]"

Fragment din poemul Elisabetin: 

"[...]pentru Sissi, așa —,
mă pierdusem puţin
prin orașul cu ea,
nu cu Franz, Iosefin.

Iar în Marschall, palatul,
promiteam să mă tund,
fiindc-o luasem de-a latul,
pe un splai fără fund,[...]"