Cartierul Iosefin

„Cel mai mult îmi plăcea orașul duminica înainte de prânz. Era puțină lume pe străzi, clădirile păreau mai înalte, iar Timișoara mai spațioasă. O luam din centru spre piața Iosefin și continuam spre periferie pe linia de tramvai. Strada era atât de îngustă și de dreaptă, încât se puteau vedea șinele unindu-se în depărtare. Pașii mă duceau pe lângă clădiri vechi cu două sau trei etaje. Vedeam porți mari bănățene și ferestre scoase în relief, cunoscute în limba sârbă sub denumirea germană de „Kiebitzfenster”. Câteodată strada se lărgea peste gardurile mici și aproape că se revărsa în curțile pline de flori și legume. Primăvara, copacii înfloriți de lângă trotuare îmi aduceau aminte de iorgovani. Și astfel, mergând la pas cu poetul de odinioară, nu mă simțeam mai puțin timișorean decât oamenii care mă priveau din curțile lor interioare.”