Cartierul Mehala

„O iau spre oraş. Parcă mă întorc dintr-o expediţie lungă într-o ţară îndepărtată, ca şi atunci când, elev de liceu, am revenit cu clasa din Mehala: „maestrul de arme”, cum îi ziceam (de fapt maistru la atelierul şcolar şi instructor A.V.S.A.P.), pe nume Rista, ne dusese la poligonul de lângă Balta Verde, am tras cu arme Jeco şi, iată, ne întorceam veseli, îmbătaţi de iarba verde şi de suflul începutului de bărbăţie, puşi pe şotii, Rista, uriaş prostălău şi bonom, fiind mereu calul nostru de bătaie; acela se apăra cu naivitate, invocând înrudirea cu „marele poet revoluţionar ce aparţine în egală măsură României şi Ungariei prietene”, noi simulam că-l ochim cu jucăriile de tir, susţinând că mai avem gloanţe pe ţeavă, el replica demn şi-ngrozit „măi băiete, tu eşti abnormal, tragi în mine, tragi în revoluţia socialistă mondială, perforând simultan şi inima popoarelor înfrăţite. Tribunalul militar o să-ţi mănânce tinereţile…” Habar n-aveam noi ce însemna tribunalul militar, urma să mai aud de aşa ceva în timpul stagiului, când maiorul l-a ameninţat pe unul ce fugise să-şi vadă gagica, şi apoi, mult mai târziu, în decembrie 1989.”

„Trebuie să aşezăm lucrurile în dreapta lor perspectivă: Sorin Titel avea un real simţ al valorii, era cum se zice astăzi cu un cuvînt hulit, un elitist, adică nu se amesteca, literar vorbind, cu inşi în care nu avea încredere. Sorin Titel, care asculta muzică rusească a deţinuţilor politici din Siberia pe discuri cumpărate la Paris, era atît de „motivat” împotriva regimului în care am trăit încît mi-a spus odată că trebuie să fim optimişti: niciodată cultura nu a pierdut, zicea, în confruntarea cu oprimarea dictaturilor. Niciodată şenila tancului nu a putut distruge o carte, altfel decît fizic. Cînd discutam noi treburile acestea ne aflam în drum spre casa lui Bata Constantinovici din Mehala, un poet marginal, cutreierat de agresivităţi incomode, dedat cu alcoolul şi boema pînă la ratare; cu toate acestea, pentru că Bata promitea literar, Sorin Titel, elitistul, nu îi refuza încrederea, aşa cum o refuzase, în felul lui abil şi politicos, atîtor potentaţi ai culturii oficiale pe care îi dispreţuia straşnic. Atunci mi-a spus Sorin Titel cu un ton în voce pe care n-am meşteşug literar să-l evoc, că nu merită să scrii proză despre activişti şi să te cheltuieşti epic, filozofic şi textual cu efemera lor realitate. Temele mari ale literaturii sînt de căutat altundeva.”

„Într-o zi a uitat să-mi aducă hârtia, așa că am așteptat-o să iasă din tură. Am mers până în Piața „700”, unde ne-am urcat în tramvaiul numărul patru. După prima curbă la dreapta, am coborât la a doua stație. Șinele de tramvai de pe mijlocul bulevardului împărțeau cartierul în două jumătăți inegale. În dreapta era o zonă de blocuri, Circumvalațiunii, iar în stânga Mehala, cu ulițe largi și case vechi, fără etaj, ca la țară. Acolo l-am întâlnit, pe o bancă, pe bunicul ei matern, moș Obrad. L-am salutat și am intrat în curte. Când m-am întors, mi-a făcut semn să mă opresc.
— Тu ești iugoslavul care vrea să învețe românește! Știi ce-i asta? m-a întrebat arătând printr-o mișcare a capului spre acoperișurile din apropiere. Ei bine, asta e mahalaua sârbească din Timișoara, ce a mai rămas din ea.”

Fragment din poemul Mehala. 

„Frumoasă-n pat și carte-n „Eminescu”
aveam, și stări civile-n pase à la,
pe rând: Vogl, Raffinsky, Wetzer, ce-s cu
Montevideo,-n cer, lângă Mehala

maidanelor lui Tänzer, Pitea, Holz
și-a varului din casa Deheleanu,
cu-al semilunii,-același, de la colţ,
din care cornere bătea sultanul,

de n-ar fi fost fachir, Rolf Kotormány,
să înfășoare plasele în lobde
ca, dintre ultimii veniţi prin ani,
Bădeanţu Petre, poate ultim ciob de

Copacabană spartă fără leac,
precum omorul dinlăuntrul fașei.
Un pat, o librărie, câte-un fleac
aveam, când m-a trezit Fântâna Pașei,

la masă,-n bar, în faţă c-un Hagi
și c-un aga, Mehmet, cât Eugeniu
să cred, cu nume mirosind a ghilimele,
că-s o pace în domeniu,

că „Unde-i”, pot, strigând, deodată, „(merde-)
neaua de-azi an?!”, silabisind: „Post-script i-s!”,
muta flămând un puc, pe Balta Verde,
cu crosa unei alte ierni la striptease.[...]”