Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării
Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universității din București este prima facultate de jurnalism înființată după 1989, fiind recunoscută pe plan naţional şi internaţional drept un spaţiu al formării profesionale în junalism, comunicare, relații publice, publicitate, în domeniul ştiinţe ale comunicării.
(Foto: Alex Vega)
Cafeneaua „La Jeg”
Fără instrucțiuni de folosire, 2023
Curent/Gen literar: Non-ficțiune
Perioada: Contemporan
Tip de loc: Unitate școlară
„[...] când mă gândesc la prima zi de facultate, o zi chiar importantă, mie greu să-mi amintesc detalii.
Aveam emoții. Mi-am dorit foarte tare să intru, m-am certat cu mama, care voia să dau la Arhitectură. M-am impus, am intrat la buget, dar eram singura de la mine din clasă care mergea la Jurnalism.
Când am ajuns acolo, la deschidere, îl știam doar pe Alex, un fost coleg de generație, pe care l-am urmat până la Jeg – legendara și răposata terasă din curtea complexului studențesc Leu din București, unde se adunau în anii 2000 studenți de la Jurnalism, Psihologie și Politehnică.
Noi, șase rătăciți din aceeași grupă, culeși de Alex după cine știe ce standarde, reuniți la aceeași masă pentru o cafea la doi lei. Eram patru fete și doi băieți, fiecare din alt colț al țării, fiecare cu altă muzică în mp3 player, uniți doar de sictirul specific vârstei față de orice însemna profesori, bibliografie învechită și examene din teorie.
Nimeni nu era mai sictirit ca Răzvan.”
Curent/Gen literar: Non-ficțiune
„Poveștile personale pot fi o cheie către sufletele oamenilor, așa înțelegem lucruri despre lume, povestindu-ne viețile și experiențele“, spune Ioana Burtea spre finalul cărții, iar în fraza aceasta e așezat (o parte din) adevărul p...
Vezi carte