MedLife Gorjului

„Mă descurc, e ok să mă aștepți afară, îi scriu. Iulian și Lică coboară. Înainte să ies și eu, Narcis mă privește în oglinda retrovizoare.
– Sărut-mâinile, domnișoară. Mai ții minte când veneai să frigem bureți? Ce te mai iubea Toma! Dacă vrei să faci testul, fă-l, dar o să zică ce știu și eu. Lică e tatăl tău. Dacă-l ierți sau nu-l ierți e decizia ta și nu te judecă nimeni. Nici eu, nici el. Un lucru să știi. Dacă ținea doar de el, n-ai fi crescut tu fără tată.
Ar trebui să-i spun ceva: că-mi amintesc vocea lui sau că și eu l-am iubit pe Toma sau un mulțumesc sau un mai vedem noi, dar nu pot îngăima nimic. Cobor și îi dau cinci steluțe, nici eu nu știu pentru ce. Îl pup pe Iulian pe obraz, el îmi sărută mâna, cu ochii la Ford. Tata mă așteaptă zâmbitor în fața ușii, cu mâneca suflecată, deși i-am spus că nu îi vor lua sânge. În urma mea, îl văd pe Narcis cum coboară din mașină. 
Trei-cinci zile lucrătoare, plus 26 de ani. Atât trebuie o fată să aștepte ca să-și afle tatăl.
– Io am intrat în viața ta, îmi spune tata și acoperă POS-ul cu mâna. Nu tre’ să plătești tu pentru 
păcatele mele.
Își desface un nasture de la cămașă și scoate de sub ea un portofel pe care îl poartă atârnat de gât.
– Un Eminescu, doi Eminescu. Și un Blaga pentru dumneavoastră, donșoară, să faceți testu’ iute, să dansez și io fericit.
Poate că Blaga nu e cel mai bun bacșiș. Numai de adâncirea misterului nu am eu dispoziție acum. Înconjurată de un halou de nepăsare, recepționista ia bancnota știind că nimeni nu poate grăbi testul. I-aș fi dat și eu dacă s-ar fi putut. Mă bucur măcar că nu-i mai rămân datoare lui Iulian. Tata nu se oprește din vorbit nici atunci când asistenta îi plimbă bățul prin gură.
– Ia să vedeț doană că e hata ea sângele eu!
Cea mai goală ființă îmbrăcată cu haine. Asistenta mă privește cu milă din spatele unor lentile acoperite de amprente și abia acum îmi amintesc că tata a spus că e țigan. Are pielea închisă, dar nu mai închisă ca cea a unui tractorist. E slab, proaspăt ras, cu ochi negri. Îmi vine să spun ca ai mei. Are niște dinți aproape artificial de albi, dar se vede că nu sunt falși. Miroase a aftershave fără alcool și a dulce copt la cuptor, de parcă a stat într-o bucătărie înainte să vină. Dacă el e țigan, asta înseamnă că și eu sunt pe jumătate, dar nu știu cât de relevantă e realizarea asta la vârsta mea. Mă grăbesc. Deja l-am numit tată în gândurile mele. Atât de disperată sunt? Cuvintele lui Narcis m-au făcut să nu mai aștept rezultatul testului. Ok, are ochii mei și pomeții mei și mereu am fost puțin mai închisă la culoare, dar dacă testul va spune nu, mă voi simți ca atunci când mi-am desenat barbă.
Chiar și așa, asistenta mă enervează și îmi pare rău că voi primi rezultatul pe mail. Aș fi vrut să-mi vadă fața mândră, deși nici nu știu dacă am de ce să fiu mândră de străinul ăsta. Nu știu nimic despre el. Doar că poate să plângă, ceea ce e deja mare lucru pentru un bărbat din România. Doamne, dacă se va dovedi că nu e tatăl meu, o să se simtă ca dracu’ privirea pe care mi-o aruncă. Atâta drag în ea. O să vomit.”