Monumentul lui Dinicu Golescu

„În squarul bulevardului Dinicu Golescu, împodobit de primărie cu flori de toamnă, cane şi buxuşi, Dincă Scutaru se miră şi mai mult.
— Grozav s‑a transformat Bucureştiul, Ani!
— Nu era tot atît de frumos şi înainte? îl întrebă, puţin absentă, Ani.
— Nu, şi nici ăsta nu era aici. Cine o fi, Doamne?
Interpelă birjarul, să‑i prezinte figura de bronz, cu caftan boieresc în cap.
— A cui e statuia asta?
— A lui domnu’ Dinicu Golescu, răspunse birjarul, mîndru de prilejul ce i‑a dat posibilitatea să‑şi arate superioritatea culturală faţă de muşterii din trăsură.
Ani verifică chipul de bronz cu imaginea lui din manualul de română pentru clasa şaptea.
— Da, tată, e Dinicu Golescu, confirmă Ana Scutaru.
Îl contemplau amîndoi. Strălucitorul boier al Ţării Româneşti ţinea în mîna stîngă un manuscris, iar dreapta şi‑o apropiase de hangerul de la brîu.
— Ce l‑o fi determinat pe sculptor să‑l conceapă cu o carte într‑o mînă şi cu cealaltă gata să taie cu cuţitul? întrebă nedumerit Dincă Scutaru pe Ani.
— Ştiu eu! O inspiraţie proastă!”