Strada Antiaeriană, nr. 8 - Unitatea Militară

„Adeline își reveni în simțiri într-un întuneric deplin. Încercă să se miște, dar își dădu seama că era legată de un scaun întins aproape la orizontală. Privi în jur, însă era o beznă totală. În plus, nu reușea să audă nimic, în afara propriei respirații. Încercă să se calmeze. Combinația de întuneric complet și de liniște o enerva totuși din cale afară. Verifică dacă își putea activa implanturile mintale. Fără folos. Nu exista nicio rețea în jur la care să se conecteze. Oftă, dar aproape că nu-și auzi oftatul. Își drese vocea, cu același rezultat – liniștea dimprejur absorbea rapid orice zgomot. Își închise ochii. Ce naiba era asta?! Îi deschise la loc, fără ca asta să o ajute la ceva. Începu să se zbată în scaun, dar brațele și picioarele erau prinse în mai multe locuri, depărtate de corp, astfel încât nu reușea să se miște atât cât să-și facă cumva loc. În toată zbaterea ei, reuși să-și dea seama, înspăimântată, că nu mai avea niciun fel de haină pe ea. Era complet goală și expusă în fața torționarilor ei.”