Strada Cozia

Strada Cozia din Timişoara are case cu pereţii cu mortarul căzut, cu burlane înverzite de folosinţă, de ploi acide şi de căldurile apăsătoare ale verii urbane. Şi tot aici, prin fericita aşezare a locului aproape de
centrul oraşului, s-au ridicat multe vile ale noilor îmbogăţiţi cu scări şi terase împodobite cu gresie italiană şi gazon ca acela de prin reviste colorate din patria lui Lessing.
[...] Casa e mare şi aproape surpată de trecerea vremii, într-o parte o uşă îngustă ca de naos bizantin înlesneşte vizitatorului intrarea într-un spaţiu încărcat de poezia unei vechimi netulburate de tumultul sfârşitului de mileniu, chiar lângă uşă un compresor bătrîn, nu departe profilul melancolic al unui polizor surpat şi mai încolo, aruncate într-o alandala expresivă, scule înnegrite de  ni, chei tubulare, altele purtînd cu ele urmele unui internaţionalism anistoric: cheia franceză, holz-şuruburi, ghivinturi. Afară, pe iarbă, stau mai întotdeauna maistorul şi asistenţa în faţa halbelor de bere, atelierul nu pare niciodată să fie deranjat de clienţi – am uitat să spun cititorilor că acolo se află spre folosinţă un atelier de reparat biciclete.
[...] Nu poţi desluşi cum anume ar putea fi, ce zic aceşti autohtonii de Timişoara, băştinaşii care stau acolo, în iarbă, precum indienii Sioux faţă la faţă cu năvala modernă şi post-modernă a ăstora cu feţe palide veniţi din Lumea Nouă a Vechiului Regat după anii şaizeci. Strada este o rezervaţie penetrată de vilele noilor sosiţi, ea mai poartă spre amintirea viitorimii imaginea unora ca aceştia, scăpătaţi, ieşiţi la marginea albiei cam tot aşa cum aruncă valurile unei viituri pe prundiş o cizmă de gumă desperecheată."