Strada Furcii

„- Lasă‑mă dracului în pace, i‑am strigat eu din ce în ce mai disperat şi am luat‑o la fugă spre Strada Furcii, care urca pe Dealul Cetăţii. Am trecut de biserica ortodoxă şi am continuat să urc pe Strada Furcii, până la intersecţia cu o mică alee care dădea în Strada Eminescu, unde e şi spitalul de psihiatrie. Când am ajuns pe alee, m‑am oprit pentru câteva momente să văd dacă mai sunt urmărit. Nu reuşeam să decid dacă e bine sau rău că n‑a venit după mine, eu voiam să cred că e bine şi că singura opţiune de a scăpa de el e să alerg pe străzi ca un nebun. Nu voiam să accept că e o imbecilitate şi că până la urmă va trebui să mă întorc la cabinet şi să‑l confrunt.”