Millennials

„Am fost aseară la Revelion în Control. Nu ne-am luat bilet în sala mică, la ordefuri și băuturi, că era prea scump, ne-am luat doar bilete de intrare în sala mare, la muzică. Până pe la unșpe și ceva se adunase atâta lume, încât nu mai aveam loc să-mi ridic mâna cu sticla de bere până la gură. Nu s-a prins nimeni când a bătut ora doișpe. Toți erau concentrați să respire. Și de-afară încă mai intrau, fără să știe ce teroare e înăuntru. Pe la doișpe și zece ne-am dat seama că e Anul Nou, dar eram amândouă prea epuizate pentru la mulți ani și pupături și oricum între noi se intercalaseră și alții. Otilia își făcuse iluzii că poate înspre dimineață o să plece acasă cu un tip mișto, dar i-am făcut semn că vreau să ies și s-a extras și ea cu greu și a venit după mine. Ne-a luat jumătate de oră să traversăm sala până la ieșire. Și vreo patruzeci de minute am stat la coadă la garderobă să ne recuperăm hainele.
- Mai bine stăteam pe stradă și ne uitam la arificii, i-am zis. 
- Să știi. 
- Ce facem?
- Dracu' știe.
- Eu mă duc acasă. 
- Bine. 
- La anu' să-mi amintești să nu mai venim. 
- Bine. 
- La mulți ani. 
- Noapte bună. 
Ce porcărie și distracția de Revelion.”

„Între librăria Humanitas Kretzulescu și librăria Anthony Frost e o ușă pe care n-a observat-o niciodată. A trecut pe acolo de multe ori și n-a văzut-o sau a văzut-o, dar a uitat-o imediat, pentru că a intuit că duce spre ceva abandonat.[...] În vara asta, ușa de fier e deschisă larg, lipită de perete și, contra unui bilet nu foarte ieftin, invită oamenii înăuntru, la Art Safari. „Luchian și Independenții”, o expoziție care a adus o sută treizeci de opere din douăzeci de muzee și colecții private. 
[...]
Dar nu pentru Art Safari a venit Sonia, ci pentru ușa aceea deschisă, ocazie rară. Aici a funcționat, până pe 22 decembrie 1989, Centrul de Informatică și Documentare a Direcției Securității Statului, locul de unde se ascultau convorbiri și se intercepta corespondența, dar și unde era torturați disidenții politici și opozanții regimului. De la anumite ferestre se vede bine sediul CC al PCR și celebrul balcon unde și-a ținut Ceaușescu ultimul discurs, balcon care acum e parte dintr-un circuit turistic.”

„În drum spre casă, în autobuz, am scrollat pe telefon și am văzut pe Facebook că o fostă colegă de birou cu care mă înțelesesem bine dădea în chirie o garsonieră. Știam că are această locuință și că o ține pentru așa ceva. Am sunat-o. [...] M-am întâlnit cu colega mea când a ieșit de la lucru, ne-am văzut în fața blocului, unde era garsoniera, undeva pe la Iancului.
[...]
Garsoniera Iuliei era nou-văruită, ceea ce însemna că Maica Domnului avea să-și găsească locul cu greu și nu pe perete. Cu toate că varul proaspăt, al cărui miros încă se simțea, îi dădea un aer de curățenie, mobila era făcută din bucăți vechi, desperecheate, uzate de valuri de chiriași. Canapeaua nu se întindea perfect, șanțul de la mijloc te atrăgea către el. Iar ferestrele dădeau către un bulevard circulat și se auzea traficul. Mi-am dat seama din start că nu va fi o locuință confortabilă și că trebuia să caut mai mult, dar nu erau șanse să găsesc mai bine la bugetul pe care-l aveam.”