Pasajul Ciurel

"Am citit atâtea cărţi degeaba. Chiar nimic să nu se fi lipit de mine ? Nimic din toată voinţa de a răzbi a speciei ? Din toată omenia asta atât de prezentă şi atât de abstractă, cu care ne place să ne mândrim? Doar o pojghiţă de moralitate la care aderasem cândva simbolic ? Empatia, pe care mi‑am propus de atâtea ori să o exersez, dovedindu‑mă a fi în schimb prea slab şi ignorant şi inconsecvent?
Mersesem pe lângă Dâmboviţa până la Ciurel şi urcasem pe dig. Stăteam în capătul lui, lângă stăvilar, obosit după atâta mers. Mă uitam la lac şi la blocurile din Crângaşi, cu gânduri naive despre empatie şi iubirea de oameni, dar simţindu‑mă, în sfârşit, mai aproape de liman. Mai plin de compasiune faţă de mine însumi decât ar fi putut fi Andreea Marin, dar mai aproape de liman.
O viaţă care să nu se axeze neapărat pe evenimente exterioare, departe de hăituirea cu orice preţ a stimulilor. O viaţă mai plictisitoare decât a lui Atti, trăită mai aproape de sufletul meu. Asta mi‑am dorit atunci pentru anul nou. Zăpada scânteia pulverizată de viscol în mii de direcţii deasupra lacului îngheţat. Treceam pe dig, învolburat de cristale tăioase de gheaţă, o siluetă întunecată şi cocârjată, îndreptându‑se cu paşi mari spre casă."