Strada Sirenelor

„Profesorul Faustin locuia în cartierul Uranus, pe Strada Sirenelor, într-o veche casă negustorească, scăpată ca prin minune de demolările din timpul lui Ceauşescu. Destul de dărăpănată pe dinafară, această locuinţă în care vieţuiseră, aşa cum voi afla mai târziu din spusele amfitrionului, trei generații de negustori, avea un interior de o eleganţă neobişnuită, pe care cu greu ți l-ai fi putut închipui într-o banală casă bucureşteană din Dealul Spirii. El fusese amenajat de un renumit arhitect italian, plătit cu bani grei de bunicul lui Faustin, un negustor de cherestea analfabet, dar putred de bogat, ce îşi dorise o locuinţă care să rivalizeze în frumusețe şi bogăţie cu palatele boiereşti. Pereții, care trecuseră cu bine prin trei mari cutremure, erau împodobiți cu picturi murale ce reprezentau scene mitologice din care nu puteau desigur lipsi zeițele dolofane, după gustul pictorilor academizanţi de pe la 1850, şi amoraşii întraripați care cântau la nişte harfe parcă de jucărie. Tavanele, de care atârnau candelabre veritabile de Murano, erau ornate cu capete de lei şi grifoni în basorelief. Preţioase mobile vechi tronau în toate cele cinci încăperi, unde pаşii ţi se scufundau în covoarele de Buhara, iar chipul îți era reflectat în somptuoasele oglinzi veneţiene, care atârnau pe pereți alături de tablourile afumate de vreme, în cadrele lor de lemn aurit. lar într-un colt al camerei de oaspeți se ridica, misterioasă, statuia de marmură neagră a unui Cerber cu trei capete. Eram uluit. Nu mai văzusem niciodată un asemenea interior într-o locuinţă bucureşteană şi mă întrebam oare prin ce miracol reuşise să le supraviețuiască, neatins de ghearele rapace ale regimului, celor cinci decenii de comunism.”