Anticariat

„Nu îndrăzneam s-o întreb când s-a măritat cu Lena şi de ce s-au despărţit…
— Spune, Marta, cum a ajuns aici portretul bătrânei?
— L-am găsit la un anticar, într-una din prăvăliile de pe Sfânta Vineri, într-un gang, între gramofoane vechi şi discuri sparte. Căutam nişte sfeşnice şi am găsit comoda asta, dulapul ăsta fără sertare şi fără uşi, dar care e cam ceea ce-mi trebuie mie. Portretul l-am recunoscut după trandafirul mai sus de umăr, de care-mi vorbise Lena. Am găsit semnul făcut cu creion chimic de bătrâna Caţian, ca nu cumva Lena să-i pună trandafirul mai sus sau mai jos. Dar pictorul avea umor: trandafirul a rămas în aer, cu riscul să-i dea în cap, cu riscul să nu-i plătească.”

„La anticar (acest anticar se afla într-o mică piaţă nu departe de Cheiul Gârlei, într-un mic pavilion numit Casa anticarilor, erau vreo şase, nici acum nu ştiu cum îi zice, un oraş nu-l cunoşti bine nici dacă locuieşti în el zeci de ani) întâlnesc într-o zi, pe cine? Diaconescu! Era un ins mic de statură, totdeauna bine îmbrăcat, matur înainte de vreme, destinat unui viitor strălucit... Ce căuta el la Casa anticarilor?
[...]
La Casa anticarilor, singurul loc la care reveneam neîncetat, deşi acum nu mai aveam bani să citesc cărţi, privirea îmi căzu într-o zi pe un titlu: Cum am cucerit viaţa de Georgescu Delafras. I-am cerut voie anticarului meu s-o citesc chiar acolo; şi în câteva ore am sorbit-o.”