Mahala

Cunoscută sub numele de Mahalaua Dracului, era cea mai periculoasă zonă a Bucureștilor de acum 150 de ani. Murdară, degradată și foarte săracă, era sălașul hoților și răufăcătorilor.

„O mizerie indiscretă și lipsită de pudoare se oferea întreagă, în toată hidoșenia ei. Pe ulițele înguste și desfundate – mărginite de case care-ți inspiră neliniște, cu ochiurile ferestrelor lipite cu hârtii de toate culorile, cu ziduri leproase – se contopeau laolaltă în fumul prafului copii, gunoaie, câini, femei, oase, porci și stârvuri de animale.”

(Sursa: b365.ro preluată din revista Ilustrațiunea Română din 1932)

„Strîmtorată de năvala blocurilor ce înaintau dinspre răsărit și apus, mărginită de fosta uliță a Frecăului (botezată mai apoi Smîrdan), dinspre miazănoapte, și de hulitul Bahlui, devenit doar pîrîul Bahluieț, după mutarea albiei strămoșești mai înspre miazăzi (prin anii 1910-191l), fosta mahala Lăutari, rebotezată Barbu Lăutaru, în amintirea vestitului său staroste de lăutari și cobzari, mai păstrează cîteva căsuțe bătrînești cu prispe humuite și derigii borteliți de cari, peste care se pleacă pînă în pămînt acoperișurile de tinichea sau carton tras deasupra draniței sau a leațurilor stufului putrezit.
Se ajunge acolo, coborînd din strada Bucșinescu pe cîteva ulicioare pline cu acareturi, uitate de soroace și cu nume neschimbate, poate, de pe vremea lui Cuza Vodă: stradela Ferbinte; stradela Strîmtă, zisă mai încoace Bucșinescu, deși a rămas la fel de sucită ca și odinioară; și, bineînțeles, trecătoarea Scăricele - înnobilată tot Bucșinescu -, adevărată relicvă a tîrgului medieval, atît datorită «lărgimii» de vreun metru și ceva, cît mai ales șiragului de trepte croite în povîrnișul dealului și paveluite cu tot ce au găsit în cale șuvoaiele primăverilor.”