Interviu cu scriitoarea DOINA RUȘTI | „Bucureștiul e un oraș viu. Se modelează după tine”

Interviu cu scriitoarea DOINA RUȘTI | „Bucureștiul e un oraș viu. Se modelează după tine”

Interviu cu scriitoarea DOINA RUȘTI | „Bucureștiul e un oraș viu. Se modelează după tine”

Interviu cu scriitoarea DOINA RUȘTI | „Bucureștiul e un oraș viu. Se modelează după tine”

 

Articol Harta Literară în parteneriat cu Zile și Nopți

 

Casiana Fusu     2 iulie 2026

 

Am pornit de la Harta Literară a Bucureștiului, o platformă interactivă care pune cărțile pe harta orașului și te invită să descoperi Bucureștiul prin locurile, personajele și poveștile din literatură – practic, orașul poate fi explorat la pas urmând traseele lăsate de scriitori, iar granița dintre ficțiune și realitate devine surprinzător de subțire. Și, firesc, unul dintre primele nume la care m-am gândit a fost Doina Ruști, una dintre cele mai importante voci ale literaturii române contemporane.

Autoare a peste cincisprezece romane, traduse în numeroase limbi, DOINA RUȘTI a construit, de-a lungul ultimelor două decenii, un univers literar în care istoria, fantasticul și memoria orașului se întâlnesc firesc.

Romane precum Manuscrisul fanariotMâța VineriiHomericPaturi oculteOmulețul roșu sau Zavaidoc în anul iubirii au transformat Bucureștiul într-un spațiu viu, senzorial și plin de mister, aproape un personaj în sine. Cele mai recente romane ale sale, Ferenike (2025) și Nas de bulgar (2026), continuă această explorare a identității și a poveștilor care modelează oamenii și locurile, confirmând încă o dată apetitul scriitoarei pentru lumi în care trecutul și prezentul coexistă.

Dacă mă întrebi pe mine, cărțile ei trebuie citite cu grijă, pentru că te vor prinde cu efervescența lor și vei ajunge să iubești literatura română contemporană, dar și Bucureștiul. De la peisajul bucureștean fanariot până la capitala care ne primește pe toți astăzi – din care autoarea ar scoate zidul dintre Arhitectură și Universitate – Doina Ruști mi-a răspuns la câteva întrebări despre București și literatură.

 

Doina Ruști

 

Totul este aventură

 

Îmi încalț tenișii și vreau să ies din casă. Care ar fi primele locuri pe care mi le-ați recomanda ca să descopăr Bucureștiul și de ce? Poate orașul să genereze emoție, altfel decat asociată amintirilor?

Vai, am oroare de recomandări! Totul este aventură, Casiana, mai ales în București. Ia-o fără grijă în orice direcție și te asigur că e OK. Cât despre amintiri… cred în prezent și în viitor. A intra într-o poveste deja consumată, înseamnă s-o readuci în prezent. Nu sunt scriitor evocativ, ci constructor. Nu ce-mi amintesc, ci ce pot să retrăiesc să mă întrebi.

Iar aici, am să-ți spun că emoția mizează pe surpriză. Te emoționezi, fără să-ți fi propus, iar de la ea începe literatura. Ești mișcat, ești suprins, dintr-o dată îți dai seama că a început să se alcătuiască un conflict narativ. Pe Bulevardul Elisabeta zboară pălării și se aude glasul lui Zavaidoc, în orice timp. Iar pe la Colțea – ce să-ți spun? Dacă te apucă noaptea pe-acolo te izbește mirosul trădării. Uneori o vezi pe Păuna strecurându-se în biserică să ia acel document care a făcut să cadă capete.

Nici dimineața nu e bine, se aud glasurile pazavanilor, moarte de lene. Abia spre seară, către ora șase, merită să-ți plimbi tenișii pe la Colțea. Dacă ești tihnită și cade vreo aripă metafizică peste tine, îți intră în ureche niște cuvinte de la care începe povestea celor 9 iubiri, pe care o mână meschină le-a scos din cronici. De peste drum, de la Palatul lui Suțu, se văd fesuri, se aude cum cad șalvarii și îți intră în sânge fâșâitul mătăsii, simți mișcarea picioarelor și știi că s-au trezit șerpii și-o să coboare spre Dâmbovița pentru baia de seară.

Și atunci, Casiana, scoți telefonul și începi să scrii prima frază.

 

Ateneul Român

 

Dragoste la prima vedere

 

Mi-am făcut puțin temele și am aflat că v-ați mutat în București în 1986. Aveți o perioadă în acești 40 de ani spre care priviți cu nostalgie? Există o vârstă a Bucureștiului pe care ați aduce-o înapoi și pe care nu ați abordat-o încă în cărțile dvs.?

Bucureștiul nu are pentru mine vârste, perioade. A fost dragoste la prima vedere. Prin urmare, atât perioada comunistă, când făceam naveta, cât și următoarele arată la fel. E un oraș viu, în care îți alegi ce să faci. Se modelează după tine.

 

Citește continuarea pe Zile și Nopți