Paturi oculte

„De la școală s-a dus direct la teatru. Prin ușă se vedea un portar îmbrăcat cu pantaloni scurți, dar cu o șapcă impozantă pe cap. [...]
Spre surprinderea ei, portarul a luat-o în serios, a deschis ușa și i-a spus să coboare la subsol. Acolo era magazia. În clădire – o liniște care te făcea să tresari, urmată de o zonă de umbră. Totul era îmbrăcat în pluș gros, iar din loc în loc se vedeau obiecte de scenă, piedestale cu îngeri, cărucioare cu haine și rafturi mobile încărcate de genți, umbrele, pampoane și voaluri.”

„Multe ceasuri l-a așteptat prin Gio, încercând să-i afle programul și drumurile. Cobora grăbit, urca în câte-o mașina și era dus. Uneori o lua pe jos, fără să se uite spre ea, fără să răspundă dacă striga după el. Odată alergase până la Cișmigiu, fără să-l ajungă din urmă. Mergea repede și-avea o siluetă de balerin. Iar în alte zile părea mort, nu-l vedea plecând sau sosind”.

„Mergea repede și-avea o siluetă de balerin. Iar în alte zile părea mort, nu-l vedea plecând sau sosind. Cel mai des se ducea să repete la Ateneu sau prin alte locuri, în clădiri impozante de pe străzi pe care Flori nici nu le bănuise până atunci, iar ea îl urmărea, mai ales că nu-i răspundea la mesaje.” 

„Apoi a început din nou școala. Lumea vorbea despre examene, despre sesiune. Flori nu-și făcea probleme prea mari. Oricum nu plătise nimic, era o facultate de-a moaca. Dacă trecea – bine, dacă nu – tot așa.
Spre mirarea ei, într-o zi Lev a deschis ușa de la Odobescu și, salutându-l vag pe profesor, a căutat-o cu ochii orin sală.”

„Într-o zi a trecut pe Moșilor Vechi, iar de sub asfalt ieșea un dud, nu foarte tânăr. După cum arăta, se luptase câțiva ani cu betonul. Venea de sub o clădire de al cărei zid se lipise, încăpățânându-se să stea vertical” 

„Aceasta era șansa. Toate astea îi spuneau să acționeze, venise timpul să afle mai mult. L-a urmărit pe Traian până aproape de Foișor. Mergea fără grabă, îngândurat. De la Biserica Sfântul Pantelimon a luat-o în sus, iar pe Salem a intrat într-o vilă.”

„Ea alerga de la teatru, lipăind cu balerinii pe bulevard, apoi pe lângă Cinema Pro, pe lângă Biserica Rusă, iar el cobora din Uber și alerga în apartament ca să intre sub duș învârtindu-se bezmetic după aceea să-și caute parfumul, spuma de păr, să se rezeme de pian în poziția lui favorită, doar în cămașă, de sub care îi ieșea smochina gata să crape.”

„Un singur amănunt îl lăsase deoparte. La un moment dat, textul pomenea de un cimitir, mai jos de Colțea nu putea fi, în opinia lui, decât în spatele Bisericii Sfântul Gheorghe. Încredințat că pe-acolo fusese casa zarafului, chiar a cercetat curtea, un parc larg, plin de umbre, care-l înfiorau.” 

„Dacă ar fi fost o zi normală, Flori ar fi trebuit să aibă ore, iar după direcția în care o luase, avea de mers și de urcat scări. A ieșit glonț, a alergat la Facultatea de Matematică și a luat liftul. Când a ajuns Flori, el era deja instalat în sală, cu o carte deschisă onstentativ.”

„Zi însorită, iar Spitalul Floreasca pare ocrotit de o mână divină.
— La ce oră sunt vizitele?
Flori ascultă răspunsul și-și spune în gând c-ar putea să aștepte chiar acolo, pe trotuarul din fața spitalului”