Calea Moșilor (Moșii Vechi)

„Într-o zi am fost până la el. Locuia pe calea Moșilor într-o curte lungă, mărginită de o parte și de alta de căsuțe mici și dărăpănate, ca o stradelă. Intrarea mea acolo a fost un prilej de uimire : ovreici diformate de maternitate eșiseră în prag, fetele mă priveau de după perdele, iar copiii își întrerupseseră jocul și se luaseră după mine. D. mă aștepta în fața ușii. Asta mi-a displăcut violent. Era ceva grotesc, prin exces. Am petrecut aproape două ceasuri într-o cămăruță mirosind a umezeală, cu o masă cu picior în mijloc, cu oglindă de perete pistruiată de rugină, cu un pat cu așternutul lăsat la mijloc și înspre margine, din pricină că slujea și de scaun, cu cearșaful atârnat mai jos decât un soiu de cuvertură.”

Puține dintre vechile clădiri de pe Calea Moșilor mai există azi și încă și mai puține se apropie oarecum de descrierea Svetlanei în REM și ar putea servi drept inspirație pentru spațiul imaginat de autor.

„Dar, într-o bună zi, nu pot să-mi dau seama în urma căror împrejurări, Lixandru s-a dus la rabinul din Calea Moşilor şi i-a spus: „Dumneata poate că nu mă mai recunoşti. Eu sînt Lixandru, prietenul lui Iozi. Şi vreau să ştiu ce s-a întîmplat cu Iozi, şi pentru asta am venit la dumneata. Dacă ar fi trăit Iozi, l-ai fi învăţat demult ebraica. Am venit la dumneata să mă înveţi pe mine, aşa cum l-ai fi învăţat pe Iozi.”Rabinul n-a răspuns nimic, ci l-a privit aşa multă vreme pe gînduri. Pe urmă i-a spus: „Bine, am să te învăţ. Să vii la mine în fiecare dimineaţă, un ceas înainte de a merge la şcoală şi în fiecare după-amiază, un ceas înainte de a apune soarele.” Aşa s-a făcut că Lixandru a început să înveţe ebraica şi, cum era un băiat inteligent şi silitor, în doi ani, cînd şi-a luat bacalaureatul, ştia atît de bine, încît traducea din cărţile Vechiului Testament, cum ar fi tradus dintr-unul din poeţii lui. Căci am uitat să vă spun că Lixandru, care încă din şcoala primară era visător şi se arăta aplecat spre poezie, în liceu nu mai făcea decît asta: citea pe poeţi.”

„Într-o zi a trecut pe Moșilor Vechi, iar de sub asfalt ieșea un dud, nu foarte tânăr. După cum arăta, se luptase câțiva ani cu betonul. Venea de sub o clădire de al cărei zid se lipise, încăpățânându-se să stea vertical”