Nostalgia

Anul publicarii: 1989/1993

Curent/Gen literar: Postmodernism

Nostalgia a apărut în forma actuală în 1993, după Revoluție, după ce în prima ediție, din 1989, publicată sub titlul Visul, fusese puternic cenzurată. Romanul a fost tradus în mai multe limbi și a primit numeroase premii și distincții literare.

Andrei și Gina au o călătorie halucinantă prin subteranele orașului până la Antipa

„«Hai cu mine să-ţi arăt ceva.» Ne-am ridicat, îmbrăţişaţi, şi Gina mi-a arătat o uşă stacojie, cu clanţă de fier forjat, aflată între dulapul de haine şi pianină, uşă pe care nu-mi amintesc s-o fi remarcat pînă atunci. Gina a deschis-o şi-am pătruns amîndoi într-un coridor îngust, cu pereţii de piatră umedă, neregulaţi, ca ai unei grote. După ce a închis uşa nu s-a făcut întuneric total, deşi nu exista nici o sursă de lumină. Distingeam bine contururile şi culorile, iar silueta Ginei, cel puţin, cum mergea la doi paşi înaintea mea, o vedeam ca la lumina de zi. Fiecare fir de păr al ei răspîndea un luciu auriu. Ea îşi întinsese o mînă spre spate, ca eu s-o pot apuca de degetul arătător, şi înaintam astfel în spaţiul strîmt. Nu m-am întrebat nici un moment unde duce culoarul, mă lăsam purtat de o ciudată fascinaţie. Din cînd în cînd coboram cîteva trepte tăiate grosolan în aceeaşi stînca umedă. Frigul de pivniţă începea să se simtă ca un curent care ne înfoia părul şi ne făcea pielea de găină pe braţe.
[...]
Deasupra noastră auzeam clar zgomotul circulaţiei, tramvaiele huruind şi apoi îndepărtîndu-se, maşini ambalînd motoarele. Fundaţiile Bucureştiului îşi prelungeau din loc în loc pînă în culoarul nostru cîte un cofraj de beton din care ieşeau fire îndoite. Uneori culoarul se bifurca, şi pînă şi Gina se oprea încurcată, întorcînd înspre mine ochii nedumeriţi. [...] După ce merseserăm o vreme prin apa pînă la genunchi, plină de larve care ni se agăţau de picioare, urcarăm cîteva trepte şi drumul deveni mai drept şi mai uscat. Ținînd-o pe Gina de deget, aşa cum, în copilărie, o ţinusem pe Marcela de fustiţă, cînd ne jucam de-a trenul, am străbătut ultima porţiune a culoarului care urca în pantă lină, la capătul căreia se vedea o uşă stacojie, mai mare decît aceea din camera Ginei.

Înainte să o deschidă, Gina se opri şi se propti cu spatele de lemnul umed. Am îmbrăţişat-o şi am intrat astfel, aproape prăbuşindu-ne, în sala plină de întuneric spre care dădea uşa. În beznă luceau stins, verzui, mari suprafeţe de sticlă, în spatele cărora întunericul parcă se coagula în forme indistincte. Gina închise uşa şi pipăi peretele din dreapta, unde se afla un panou electric. Ridică o mică manetă în formă de furcă şi începu să se facă din ce în ce mai multă lumină, deşi nu se zărea nici aici vreo sursă. Pur şi simplu, încetul cu încetul, tot ce puteam vedea căpăta de la sine formă şi culoare, din ce în ce mai vii şi mai precise, de parcă fiecare punct al spaţiului ar fi fost propria sa sursă de lumină. Curînd, tot şirul acela de săli, de-a lungul cărora se înşirau vitrinele pline, deveni vizibil ca sub nişte neoane puternice. Cunoşteam locul atît de bine! Cînd eram copil şi chiar mai tîrziu venisem aici de zeci de ori, acesta mi se părea locul cel mai fascinant, centrul enigmatic al lumii. Ce-i drept, în sălile de la subsol nu zăboveam prea mult timp, grăbit să le străbat ca să ajung sus, la animale şi păsări, la scheletele uriaşe şi la peştera plină de lilieci. Cadavrele palide din borcanele de spirt, fiinţele împăiate, cu ochi de sticlă, cu unele cusături vizibile, toată această necropolă,a muzeului Antipa mi se părea un ghemotoc de vis în miezul banal al cosmosului. Părea, în acele momente, foarte normal ca odaia Ginei să comunice cu muzeul Antipa. De fapt, încîntarea produsă de surpriză a fost atît de mare, încît, deşi am continuat s-o ţin pe Gina de deget şi să-i zîmbesc, aproape că uitasem de ea. Eram singuri în tot muzeul, puteam să-l vedem cum nu-l văzuse nimeni niciodată!”

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” Vezi loc

Zona unde locuiește Svetlana

Vali și Svetlana se întâlnesc în garsoniera încărcată de cărți a acesteia și aflată aproape de marginea Bucureștiului. Mai întâi avem o descriere amănunțită a garsonierei, a scării blocului, iar mai târziu aflăm și o localizare aproximativă a acesteia în oraș.

„O garsonieră minusculă, spre marginea Capitalei. Ajungi aici schimbînd mai multe autobuze şi încîlcindu-te pe străduţe cenuşii. Scara blocului are pereţii vopsiţi în verde pal şi miroase a gunoi. Cîte un asparagus complet ofilit într-un ghiveci, pe un suport de fier forjat, cîte o poză scorojită, înfăţişînd mînăstirea Voroneţ, cîte un leandru într-o cutie de lemn de sub care ies gîndaci mititei de bucătărie, cam asta vezi pe coridoare, la capătul şirurilor lungi de uşi numerotate, pe care ţi le închipui neobişnuit de subţiri. Bloc de garsoniere confort trei. Camera ei este însă îngrijită şi frumoasă. Sub rafturile nesfîrşite (acum văd nişte tratate mari, greoaie, de oncologie, o carte despre adenopatii, alta cu titlu purpuriu, agresiv: Leucemia) se întinde o sofa dubla, acoperită cu o cergă lăţoasă, roşie, care pare extrem de călduroasă. Ar fi şi cazul. Căldura trebuie să ajungă greu aici, la periferie. Pe jos, surpriză: gresie! Iar peste ea, două blăniţe cenuşii de iepure. Pe lîngă sofa abia ai loc să treci. Totuşi, în acel spaţiu îngust se mai înghesuie şi o măsuţă, pe care se află un coş cu mere şi o scrumieră. Sub măsuţă sînt ziare şi reviste, mai ales Luceafărul, Orizontul şi, dedesubt, un număr îngălbenit din România literară. Lîngă fereastră, în stînga, o nişă cu o chiuvetă şi un rudiment de masă de bucătărie. Imediat lîngă uşa de la intrare, baia cu WC şi duşul.
[...]

Junele tînăr care cugeta astfel, închizînd cînd un ochi, cînd altul, se dă jos din autobuz în bezna cartierului Dămăroaia şi o ia agale spre pătrăţelele (slab) luminate ale blocurilor.”

Cartierul Dămăroaia Vezi loc

Amintirea Svetlanei despre plimbarea din noaptea de Anul Nou

„Ţii minte că divorţul s-a pronunţat cam tot pe vremea asta, prin decembrie. Ai suportat ciudat de greu şocul, în noaptea de Anul Nou te-ai simţit atît de singură, de fără sens în garsoniera ta de pe Ştefan cel Mare, prima în care te mutaseşi, încît ai ieşit, chiar la miezul nopţii, să te plimbi pe Aleea Circului. Ai coborît pînă la lac şi acolo, într-o lume stranie, învelită în ceaţă, ai întîlnit un adolescent care stătea în genunchi şi privea prin gheaţa groasă adîncul lacului. Ai început să plîngi. Şi-acum te înfiori cînd îţi aminteşti scena aceea. El, grav, conducîndu-te pînă la şosea şi lăsîndu-te acolo. Dispărînd, încetul cu încetul, în ceaţă. Nu l-ai mai văzut niciodată, ca şi pe soţul tău.”

Aleea Circului Vezi loc

Zona unde Svetlana a locuit cu părinții ei, în copilărie

Puține dintre vechile clădiri de pe Calea Moșilor mai există azi și încă și mai puține se apropie oarecum de descrierea Svetlanei în REM și ar putea servi drept inspirație pentru spațiul imaginat de autor.

„Locuiam cu ai mei pe Moşilor, într-o casă din acelea ciudate, cu al doilea cat ieşit în afară, cu două coloane subţiri străjuind intrarea, cu tot soiul de măşti groteşti, de ipsos, atîrnate peste tot. Sus, chiar deasupra intrării, atîrna balconul, la baza căruia se afla o ţeava de scurgere care ieşea, ca la sifoanele vechi, din ciocul căscat al unui vultur de metal. Balconul era minuscul, şi totuşi vara el devenea locul meu de joacă, reşedinţa mea aproape permanentă. Băteam acolo de pămînt o minge mare şi vărgată cu portocaliu, azuriu şi roşu ca purpura sau mă uitam, minute în şir, printre zăbrelele acoperite de iederă, la capul vulturului, al cărui ochi, cioc cu nările umflate, precum şi fiecare fulguleţ care-i acoperea creştetul erau cizelate migălos în metalul ruginiu.”

Calea Moșilor (Moșii Vechi) Vezi loc

Amintirea unui Crăciun în Piața Națiunii

„N-o să uit niciodată cînd am fost cu tata la Orăşelul Copiilor, în Piaţa Naţiunii, aveam vreo patru sau cinci ani pe-atunci. Orăşelul mi s-a părut imens, în mijloc se afla un brad pînă în ceruri, plin de becuri colorate, ghirlande de toate culorile, pachete mari de carton învelite în poleială aurie, purpurie, albastră, globuri cît un cap de om, beteală groasă ca mîna. în vîrf, bradul avea o stea roşie în cinci colţuri care reuşea să înroşească zăpada din tot Bucureştiul cu lumina ei. Pe alei se aflau oglinzi strîmbe şi oameni înalţi de vreo trei metri, făcuţi din zăpadă artificială, în pieptul cărora se deschideau vitrine cu maşinării complicate. Se vindeau peste tot acadele răsucite, citronadă în sticluţe mate, frumos rotunjite. Erau cutii mari, avînd sub ţiplă forme bizare din zahăr colorat, erau Moş-Crăciurri de turtă dulce şi alţii adevăraţi, adunînd din loc în loc copiii şi spunîndu-le basme.”

Piața Unirii Vezi loc

Vizitele Svetlanei la magazinul de jucării, când era copil

„Peste drum era magazinul de jucării „Scufiţa roşie", pe care îl visam şi noaptea. Era pentru mine un loc feeric. Cum ajungeam la Obor, o şi tîram pe mama înăuntru. Intram într-o încăpere lungă şi scundă, mirosind îngrozitor a petrosin. Podelele erau cafenii-stacojii şi lumina care se strecura prin vitrine era cu totul insuficientă. Abia cînd înaintai adînc în spaţiul acela gol, dădeai de tejghea şi de rafturile cu jucării. Mă uitam pierdută la păpuşile de toate mărimile, îmbrăcate în bucăţi grosolane de pînză. Cele mai multe erau de cîrpă, doar cu capetele dintr-un fel de ipsos care se ciobea foarte repede şi cu părul de aţă neagră, galbenă sau cafenie. Erau totuşi şi păpuşi de cauciuc, înfăţişînd nişte negrese cîrlionţate. Erau căluţi albi, cu şa de pînză lăcuită, roşie ca flacăra, urşi galbeni şi cafenii, păsări mecanice de tablă. Mereu se aflau pe tejghea cinci-şase jucării care ţopăiau, săreau, băteau toba, maşinuţe care înaintau prin frecare, rachete care sceteau scîntei din coadă. Mama îmi cumpăra de obicei jocuri ieftine, ca acela în care trebuia să reconstitui scene din Albă-ca-zăpada, Cenuşăreasa, Crăiasa zăpezilor, îmbinînd bucăţele de carton de forme ciudate. Mă plictiseam repede de ele pentru că învăţasem să refac dreptunghiurile acelea şi pe dos, fără să mai ţin seama de desene, doar după formele cartonaşelor, îmi mai lua şi cartonaşe pentru cusut, desenate în culori şi găurite. Nu aveai decît să treci acul cu aţă prin găurelele alea, aţă maro, albastră, verde, galbenă sau roşie. Conturam astfel ciobănaşul cu oiţa sa, tractorul, băiatul şi fata ţinîndu-se de mînă, stilizaţi frumos, fluturele. Mereu ieşeam plîngînd de la Scufiţa roşie.”

Fostul magazin de jucării „Scufița Roșie” Vezi loc

Evocarea amănunțită a zonei Oborului prin filtrul amintirilor Svetlanei

„Ieşeam în vacarmul străzii şi o luam încet în jos, pînă la Obor. Îmi suceam gîtul după fiecare chioşc de răcoritoare, cu instalaţie de sirop şi sifon, cu spirale umplute cu cremă şi covrigi „Ia cu sare şi cu mac / face bine la stomac” [...] Oborul era un loc fermecător. Mi-l amintesc şi azi cu precizie, îl văd pur şi simplu în faţa ochilor. O intersecţie simplă, nu foarte largă, dar cu un aer balcanic, negustoresc, cum nu mai găseşti azi nicăieri. Dacă veneai de pe Ştefan cel Mare, te năpădea mulţimea firmelor de toate formele, dimensiunile, culorile, scrise pe sticlă sau pe lemn, cu litere de mînă, caligrafiate frumos, sau cu cele mai variate caractere de tipar. Sobari, plăpumari, croitori, „Geamuri şi oglinzi", ceasornicari, „Pompe funebre" (aici era mereu cîte un coşciug proptit de uşă, căptuşit pe dinăuntru cu valuri de satin), cîte o cheie uriaşă de Iernii atîrnată perpendicular pe perete, şi pe care scria YALE, cîte un ceas de sticlă, mare ca acelea din gară, dar cu limbile pictate şi cu numele proprietarului scris pe el.
Pe stînga era un birt de unde ieşea veşnic un fum albastru cu miros de mititei. Mişunau în jurul lui beţivi, ţigani îmbrăcaţi ungureşte, cu femeile cu fuste creţe după ei, ţărani purtînd funii de usturoi şi saci pe jumătate plini, cu iz de cînepă.
[...]

Puţin mai sus, pe Mihai Bravu, se afla un mare Ferometal de unde se puteau cumpăra tablă, cuie, lanţuri, dar şi vaze şi pahare pe care erau lipite abţibilduri cu păsări multicolore. Mai încolo, după o odăiţă minusculă în care, în vitrină, luminată puternic, o femeie grasă în verde remaia ciorapi de nylon, era o hrubă sinistră unde se vindeau pînzeturi de in şi cînepă şi covoare de iută. Acolo zăceau pe tejghele şi în rafturi baloturi mari de pînză care miroseau puternic a naftalină, a fibră vegetală, a iută. Miroseau iute a iută. Pe un pilon era atîrnată o oglindă, în care mă priveam: din penumbra deasă se uita la mine o fetiţă speriată, cu faţa deformată de apele cristalului. Vizavi, adînc înspre piaţă, se afla (e neschimbată şi azi) hala. Dar pe atunci mi se părea monstruos de mare. Înăuntru era mereu frig. În timp ce mama cumpăra cîte ceva de la ţăranii înşiraţi pe la tejghelele de faianţă, eu îmi suceam gîtul în sus privind mozaicul stins de pe un perete şi forfota de la etaj, unde ştiam că se vinde miere. Despărţite de incinta halei, se aflau mai într-o pane culoarele nesfîrşite ale măcelăriei.
[...]

Prin intersecţia de la Obor fiecare trecea cum vroia. Nu exista semafor, iar miliţienii care se mai rătăceau pe-acolo erau ocupaţi mai curind să stea de vorbă cu infirmul care ţinea cîntarul de precizie sau cu vînzătorul de lozuri în plic. Era o viermuiala ce mirosea a piele, a tutun, a cîrpă, a balegă proaspătă, a mititei.”

Obor Vezi loc

Evocarea intersecției Muncii din mersul tramvaiului, spre Dudești

„Pe înserate, tramvaiul era aproape gol, taxatoarea dormea între staţii cu capul pe mica tejghea mama moţăia şi ea pe scaun, cu mine în braţe, iar eu priveam norii purpurii, arzînd deasupra caselor cu acoperişuri negre, în zig-zag, neregulate. Aşa, clătinîndu-ne, ferindu-ne de beţivi, retrăgîndu-ne din preajma unei duhori de cort sau de usturoi, ajungeam pînă la Bariera Vergului, cu cinematograful Munca şi mai ales cu statuia coclită din mijlocul havuzului, care înfăţişa o femeie pe jumătate dezbrăcată din ulciorul căreia curgea un fir de apă. Statuie neagră, tristă, cu dîre verzi ca iarba.”

Piața Muncii și fostul Cinematograf Munca Vezi loc

La capătul Bucureștiului se află casa lui tanti Aura

„De la Rond luam alt tramvai şi coboram la a treia. Ajunseserăm în cartierul Dudeşti-Cioplea. Ţin minte cum încercam să ţin pasul cu mama, care mergea foarte repede. [...] După multe ocoluri pe străduţe necunoscute, trecînd pe lîngă şcoli galbene şi turtite, cu cercevele verzi la ferestre şi cu acoperişuri maro, pe lîngă centre de butelii unde era mereu coadă şi centre de sifoane dominate de-o uriaşă roată albastră în mişcare, intram, în fine, pe strada unde stătea tanti Aura.
Era o stradă lungă şi dreaptă, cu garduri de lemn şi faţade scunde de-o parte şi de alta. Dacă treceam vara de-a lungul ei, o recunoşteam întotdeauna după mulţimea zmeelor de hîrtie încîlcite în firele de telegraf dintre stîlpii de lemn unsuros.[...] Trebuia să străbatem toată strada ca să ajungem la casa de cărămidă netencuită, pe care o ştiam atît de bine, penultima de pe stradă şi, în acea direcţie, penultima şi din oraş. Dincolo de încă o casă chircită în fundul unei grădini se întindea cîmpul plin de bălării dinspre comuna Dudeşti. Cîmp, cît vezi cu ochii. Cît de ciudat mi se părea că o stradă se termină în gol în loc să dea în alte străzi!”

Dudești-Cioplea (Balta Albă-Titan) Vezi loc

Alte cărți

Aer cu diamante, 1982

Florin Iaru , Mircea Cărtărescu , Traian T. Coșovei , Ion Stratan

Editura: Humanitas

Curent/Gen literar: Optzecism , Postmodernism

„Acum treizeci de ani, stînd noi, poeţi tineri şi furioşi, şi judecînd realitatea potrivnică, obidiţi de piedicile puse prin edituri nouă, corifeilor ei, ce ne dă-n gînd ideea? Să scoatem o carte-n regie proprie! O antologie din tot e mai bun, mai ad...

Vezi carte

Orbitor, 2007

Mircea Cărtărescu

Curent/Gen literar: Postmodernism

Romanul Orbitor este o trilogie la care Mircea Cărtărescu a lucrat timp de circa 14 ani. Prima parte, Aripa stângă, a fost publicată în 1996 iar la momentul respectiv autorul spunea: „azi am terminat prima parte din Orbitor. Mi-a luat nouă luni de zi...

Vezi carte

Casa din Strada Sirenelor, 2024

Octavian Soviany

Editura: Hyperliteratura

Curent/Gen literar: Postmodernism

Profesorul Faustin locuia în cartierul Uranus, pe Strada Sirenelor, într-o veche casă negustorească, scăpată ca prin minune de demolările din timpul lui Ceauşescu. Destul de dărăpănată pe dinafară, această locuinţă în care vieţuiseră, aşa cum voi afl...

Vezi carte

Eu, 1999

Mihai Ignat

Editura: Paralela 45

Curent/Gen literar: Postmodernism , Liric

Vezi carte

Obor, mon amour, 2021

Mara Wagner

Editura: Casa de Pariuri Literare

Curent/Gen literar: Postmodernism , Liric

Ediție sonoră* în lectura autoarei *Edițiile sonore pot fi ascultate prin scanarea codului QR afișat pe ultima pagină a cărții (chiar și ca link). Linkul/codul facilitează accesul la mediul digital pe care e stocată arhiva audio. Nu se poate vinde c...

Vezi carte