Piața Unirii

„N-o să uit niciodată cînd am fost cu tata la Orăşelul Copiilor, în Piaţa Naţiunii, aveam vreo patru sau cinci ani pe-atunci. Orăşelul mi s-a părut imens, în mijloc se afla un brad pînă în ceruri, plin de becuri  colorate, ghirlande de toate culorile, pachete mari de carton învelite în poleială aurie, purpurie, albastră, globuri cît un cap de om, beteală groasă ca mîna. în vîrf, bradul avea o stea roşie în cinci colţuri care reuşea să înroşească zăpada din tot Bucureştiul cu lumina ei. Pe alei se aflau oglinzi strîmbe şi oameni înalţi de vreo trei metri, făcuţi din zăpadă artificială, în pieptul cărora se deschideau vitrine cu maşinării complicate. Se vindeau peste tot acadele răsucite, citronadă în sticluţe mate, frumos rotunjite. Erau cutii mari, avînd sub ţiplă forme bizare din zahăr colorat, erau Moş-Crăciurri de turtă dulce şi alţii adevăraţi, adunînd din loc în loc copiii şi spunîndu-le basme.”