Regăsirea Brașovului prin „Inocenții” Ioanei Pârvulescu

Autoare: Anca Laslo

Am considerat întotdeauna Brașovul ca pe un loc încărcat de o anume magie, îndepărtat fizic de orașul unde-mi duc viața dar îndepărtat oarecum și conceptual. Îl admir de când l-am văzut prima oară, în tinerețe. Îl vizitam atunci din postura de bună prietenă a unei tinere doamne brașovence, vizita prelungind un timp al unei vacanțe începute la mare, iar eleganța Brașovului și prezența muntelui și-au arătat pentru mine maiestatea de netăgăduit și, iată, de neuitat.

Zeci de ani mai târziu, când am ajuns din nou la Brașov, toată viața mea era profund schimbată și în ea intrase, într-un mod aproape miraculos, cartea „Inocenții” a Ioanei Pârvulescu. De ce consider ca miraculoasă prezența acestei cărți în universul meu interior – fiindcă, deși sunt o cititoare cu adevărat pasionată, nu avusesem până la vârsta de 55 de ani o carte preferată. „Inocenții” a schimbat această „carență” pentru mine. În sfârșit, am putut să identific o carte privilegiată în fața tuturor celor citite, am putut chiar s-o recomand sau s-o fac cadou unor ființe apropiate întru lecturi și gusturi. 

Apărut în anul 2016, romanul „Inocenții” este o reconstituire plină de farmec a unui univers bogat, colorat și nostalgic al copilăriei anilor 1960 în orașul Brașov și în împrejurimile lui muntoase și împădurite, readucând în memoria cititorilor lumea de basm a vârstei mici și făcând incursiuni în istoria recentă.  

Nu doar că m-a cucerit, m-a făcut chiar să mă devotez ei, dar m-a dus din nou imaginar la Brașov și m-a făcut să-l explorez în moduri pe care doar le dorisem și le simțisem irealizabile. A fost și este o explorare pe urmele pline de nostalgia autoarei, o nostalgie transmisă prin osmoză parcă căci deși nu ai, ca cititor, nicio legătura cu familia descrisă în carte, ai vrea să i te integrezi,  să fi fost și tu unul dintre ei. Personajele cărții fac parte din trei generații: vârstnicii, maturii și copii dar personaj este și casa locuită de toți, pe trei niveluri bine rânduite.

Inocenții din titlul cărții nu sunt doar cei patru copii ai casei, ci și adulții familiei care sunt capabili să-și păstreze prospețimea gândirii, limpezimea și inocența într-o lume schimonosită de istoria vremurilor prin care trec cu toții – oameni și casa deopotrivă, personificată la finalul cărții ca membru de drept al familiei. Personajele sunt conturate cu multă delicatețe și dragoste, interacțiunile lor dând o notă umană și plină de căldură întregii povestiri.

Atmosfera romanului este plină de candoarea copilului narator – micuța Ana – cea a cărei voce interioară relatează pe tot parcursul cărții întâmplări aparent banale dar pline de emoție și semnificație. Ana este personajul principal și cea mai mica dintre cei patru copii care locuiesc în casa de pe strada Maiakovski, fostă Sfântu Ioan. La începutul cărții, Ana are în narațiune abordarea unui copil mic, cu dileme și necunoscute specifice vârstei copilului de cinci ani iar apoi, pe măsura desfășurării povestirii, tonul Anei se schimbă și devine al unui copil mai mare iar apoi al unei adolescente. Alternanța dintre tonul copilăresc și cel al unui adult conferă profunzime și conturează, de fapt, întreaga atmosferă a cărții. Cartea este ca o capsulă în care se conservă particularitățile unui timp recent dar extrem de diferit de prezentul nostru, radical schimbat de tehnologie și ritmul alert al vieții prezente.

Accentul cade pe relațiile din familie, pe prietenii și pe evocarea unor întâmplări care contribuie la maturizarea celor patru copii, ilustrând viața în orașul comunist care s-a numit Stalin pentru o vreme dar și realizând incursiuni pline de semnificație într-un timp anterior comunismului.

În realitate, am urcat și eu pe Tâmpa și am văzut de sus orașul însorit îmbrățișat de coamele munților dar experiența mea montană s-a redus la atât. Am avut însă norocul de a o „cunoaște” pe Ana, micul ghid de toată isprava care m-a dus cu adevărat, în imaginație, peste tot prin împrejurimile fermecătoare. Am căutat comori ascunse în munți împreună cu cei patru copii – Ana, Matei, Doru și Dina -  m-am pierdut în ceața iernii, la schi, scăpând la fel de neverosimil ca ei, m-am rătăcit în pădure la fel ca părinții Anei și am găsit poteca bună prin miracol... Am fost împreună cu personajele peste tot pe unde au umblat, Ioana Pârvulescu mi-a oferit și mie cifrul cu care am intrat în lumea cărții ei, prinzând înțelesul cel mai intim al paginilor sale. 

Ioana Pârvulescu se adresează din când în când, în mod direct, cititorului creând în acest fel o complicitate subtilă dar evidentă cu el, dezvăluindu-i trăiri, senzații sau descoperiri inedite.

Este prezent mereu umorul involuntar generat de marile nedumeriri pe care copilul încearcă să și le explice, să le descurce și apar cele câteva episoade de magie pură - salvări miraculoase din evenimente pline de primejdie. Din vremea copilăriei nu poate lipsi nota magică! Există o fascinație a copiilor față de lumea adulților plină de mistere în care își doresc să ajungă cât mai repede. Totuși, uneori, ca într-o străfulgerare, copiii recunosc avantajele vârstei lor și a timpului copilăriei.

Nu vom regăsi în timpul lecturii un fi epic riguros ci vom afla, mai degrabă, o înșiruire de întâmplări pline de miez, multe dintre ele cu un pronunțat caracter educativ, intenționat sau întâmplător dar nu mai puțin valoros, narațiune concentrată mult pe viața interioară a copiilor protagoniști. Stilul cărții este confesional, scriitura e plină de căldură și de nostalgie. O nostalgie din care nu vrei să te desprinzi, care te va aduce din nou în orașul care ocrotește casa de lângă hotelul Aro, casa care păstrează atât de multe amintiri ale oamenilor săi.

Sunt, alternativ cu relatarea întâmplărilor prezentului, incursiuni în istoria mica a familiei peste care e suprapusă istoria mare a lumii. Astfel vom fi purtați în momente cum au fost cele ale celor două războaie mondiale, al deportărilor în gulagurile sovietice, al naționalizării, al emigrării sașilor din Brașov.

Un episod este, în mod particular, desprins parcă din Karl May, povestit de mamă copiilor ei la distanță de mulți ani după ce s-a petrecut. Este întâlnirea tinerilor părinți, proaspăt căsătoriți și aflați în săptămâna de miere, în excursie în munți, cu trei partizani înarmați.

„Drept în fața mea era un tânăr bărbos, cu o pușcă exact ca la carte…” acesta le spune părinților Anei:

„Bănuiți cine suntem. Nu suntem nici ucigași, nici hoți. Cei de pe-aici ne-ajută, mai ales ciobanii, ne aduc brânză de burduf, caș și urdă. Dar pe lângă mâncare mai avem nevoie și de îmbrăcăminte…și mai ales de încălțăminte.(…) Din cauza asta, vrem-nu-vrem, mai precis vreți-nu-vreți, va trebui să ne dați toți bocancii…” Partizanii se dezvăluie a nu fi periculoși ci doar desculți.

Vom asista împreună cu copiii la nașterea Societății de Îndreptat Lumea – SIL – un demers al strămătușii lor care nu pierde nici un prilej de a-i educa în cele mai creative moduri. Societatea de Îndreptat Lumea avea drept scopuri „1. Sănătate, 2. bună purtare, 3. bună învățătură, 4. îndreptarea lumii”. Toate scopurile sunt pe viață. Scopurile particulare erau cu apropo: să nu ne certăm unii cu alții, să vorbim politicos cu oamenii mari, să fim foarte ordonați. (…) La pagina 1 mai erau înșirate patru lucruri, pe-atunci de neînțeles, numite „virtuțile mele”: cumpătare, curaj, prudență, dreptate. (…) Zile întregi am căutat pe cine sau ce am putea îndrepta. Curios, deși lumea e mare și strâmbă, și oamenii la fel, mari și strâmbi, multă vreme n-am găsit nimic și pe nimeni demn de a fi îndreptat. Noi nu intram în discuție, firește.”

Ana primește într-o iarnă când e bolnavă de gripă o carte intitulată „Antologia Inocenței” din care ne spune că a citit zilnic, toată iarna, cu mare plăcere. Acest detaliu oarecum ascuns în firul poveștii  ne face să înțegem cum ea continuă parcă să citească din această carte pe măsura scrierii povestirii ei, nerenunțând niciodată la inocența care poate supraviețui trecerii timpului și maturizării.

Data viitoare când voi ajunge la Brașov am să caut casa inocenților de pe strada Sfântu Ioan, fostă Maiakovski, aș vrea s-o salut și să transmit un gând drag locuitorilor ei. Chiar dacă au existat doar într-o carte ei sunt pentru cititori extrem de reali, oricare dintre noi ne putem regăsi în ei.