Adina Popescu
Vezi un traseu literar
Perspectiva Bucureștiului văzut de sus de Adina și Anton, la eclipsa de lună
Povestiri de pe Calea Moșilor, 2019
„Odată, m-am urcat cu Anton pe bloc, ca să vedem eclipsa totală de Lună. [...] Și m-a tras după el spre margine. Pașii noștri scârțâiau pe pietriș. Am ajuns la un metru de balustrada de ciment, care chiar și mie îmi ajungea doar până la mijloc. I-am strâns mai tare mâna lui Anton. Apoi, am survolat Bucureștiul.
— Uite, în față, Foișorul de Foc… e mai înalt decât blocul nostru.
— Cât de înalt?
— Nu mult. Dar acum vreo 50 de ani era cea înaltă clădire din București. Ca să poată să vadă pompierii unde-s incendiile.
— Aha.
Știam Foișorul de Foc, trecusem de nu știu câte ori pe lângă el, dar nu-i acordasem niciodată vreo importanță. Vizavi era chioșcul de unde luam cu mama covrigi calzi. Iarna, ne frigeam mâinile pe șir.
— Și acolo, în dreapta, e 23 August, stadionul… îl vezi?
Aiurea, nu vedeam nimic. Totul era scufundat în beznă.
— Dar blocurile din partea aia de unde sunt? am arătat eu niște luminițe din zare, ce păreau să alcătuiască un vapor.
— Păi, acolo cred e Mihai Bravu… sau Pantelimon.
— Și Berceni?
Era pentru un mine un cartier la fel de îndepărtat ca un alt oraș.
— Berceni nu se vede de aici… Suntem prea departe. Hai dincolo, să vezi Calea Moșilor!
Am făcut înconjurul terasei și am regăsit Calea Moșilor dreaptă, nouă, cu blocurile ei la fel, cu felinare portocalii, așa cum o știam. Frumos!
— Și acolo, în capăt, Bucurul… îl vezi?”
Calea Moșilor (Moșii Noi) Vezi loc
Mutarea Bisericii Olari pentru a face loc blocurilor comuniste
Povestiri de pe Calea Moșilor, 2019
„Mă ia de mână și mă duce într-un loc unde s-a adunat multă lume. Nu văd nimic, dar Anton, care are un metru optzeci, vede. Își tot ițește capul pe deasupra celorlalți, iar eu nu aud decât un huruit. E
mult praf, încep să tușesc.
- Ai văzut?! îmi strigă Anton ca să acopere zgomotul. Mută biserica Olari!
Nu văd nimic. Cum pot să văd printre picioarele oamenilor?
Mă ridică și mă pune pe umeri. Acum văd biserica înclinată într-o parte, de zici că se scufundă,
încă puțin și dispare de tot, într-o mare de praf.
- Vezi? strigă Anton de sub mine. O mută pe șine.
Nu pot să văd șinele și cred că mă păcălește. Că doar biserica nu e tramvaiul 21, ca să meargă pe șine…
Atunci, ceva scrâșnește și biserica începe să se miște, să înainteze prin praf, ca un vapor. Vine spre noi.
- De ce au mutat biserica? am întrebat în seara aia.
- Ca să construiască blocurile noastre, a zis Anton.”
Biserica Olari Vezi loc
Amintirea Adinei despre Magazinul Obor în anii 80
Povestiri de pe Calea Moșilor, 2019
„Cel mai minunat magazin din lume este Magazinul Universal de la Bucur Obor. El se află la parterul și la primul etaj al unui bloc înalt cât un zgârie-nori, cu care se încheie, de fapt, Calea Moșilor. Acesta e blocul Bucur, care are chiar și 14 etaje. Când mergem pe Calea Moșilor și privim în zare, tot timpul îl vedem cum se profilează măreț pe cer.
Magazinul Bucur Obor e un magazin unde găsești de toate – are mercerie, covoare, rechizite, pantofi, bibelouri, Alimentara, jucării, Fortuna, Pescărie, confecții, articole de menaj, Auto-MotoVelo-Sport, electronice și electrocasnice, farmacie, perdele, ciorapi, artizanat, sticlărie, iar la etaj are haine din blană foarte scumpe și vulpi pe care să ți le pui la gât.”
Magazinul Bucur Obor Vezi loc
Copiii din clasa Adinei merg la recoltat de castane
Povestiri de pe Calea Moșilor, 2019
„Prin toamnă, la începutul clasei a III-a, am fost la recoltat castane. Și sarcina asta a fost ușoară, pentru că pe strada școlii noastre – strada Oltarului, care începea din Calea Moșilor și se sfârșea la clopotnița bisericii – creșteau numai castani. Doar ce ieșeam din școală și dădeam cu șutul la castane. Într-o oră de sport, am mers cu toții în curtea mică, cea din fața atelierului de practică, am adunat doi saci și am depășit norma, de ne-a lăudat chiar și tovarășa Vameșu.”
Strada Oltarului Vezi loc
Școala Adinei timp de 8 ani
Povestiri de pe Calea Moșilor, 2019
„Intrarea profesorilor e un pic înfricoșătoare, mai ales că noi, de obicei, nu avem acces pe acolo. Mai întâi e o ușă înaltă de vreo trei metri, cu grilaj. În dreapta ei, pe zidul școlii, e o placă de marmură comemorativă în care se spune că școala noastră e veche de peste 100 de ani. După ce treci de poartă, intri într-un holișor întunecos, cu câteva trepte acoperite de o mochetă vernil. În urmă cu doar doi ani, pe pereții holului erau steaguri – cel tricolor și cel al partidului – și fotografii înrămate cu pionierii școlii noastre, din diferite generații. Mai era și un desen cu un porumbel alb, sub care scria „PACE“.
Acum nu mai e nimic, doar pereții goi, de parcă ai intra într-o văgăună în munte. Urci treptele, mai deschizi o ușă și te pomenești chiar în inima școlii, în holul cel mare, cu podeaua de ciment, ca o tablă de șah, cu măsuța elevului de serviciu și cu secretariatul. Vreme de opt ani, cât am învățat în școala noastră, n-am intrat și nici n-am ieșit pe intrarea oficială decât de vreo cinci sau șase ori. În afară de profesori, pe aici veneau părinții noștri la ședințe. Intrarea elevilor se făcea printr-o micuță curte laterală, unde pe timpuri se ținea careul și se cânta imnul înainte de prima oră. Era o ușă, pur și simplu, fără hol, mochetă sau fotografii pe pereți. Iar curtea laterală semăna cu o curte de pușcărie, cu ziduri înalte, pe care nici măcar Tătaru Stelian sau Grozavu nu le puteau sări, și cu un singur culoar de acces, dinspre strada Oltarului, posibil fostă a Altarului, fiindcă ducea la biserica Silvestru.”
Școala Gimnazială „Sfântul Silvestru” Vezi loc
Adina și colegii ei caută tunele secrete între școală și Biserica Sfântul Silvestru
Povestiri de pe Calea Moșilor, 2019
„Căutăm un tunel. Școala asta a aparținut de biserică atunci când era școală de popi, așa că trebuie să existe un tunel secret care să facă legătură între școală și biserica Silvestru. E logic. Și e din Cireșarii.
[...] În noaptea aceea, am visat tunele secrete. Tunele lungi și întortocheate, care sfredeleau burta orașului, întâlnindu-se toate dedesubtul Căii Moșilor și transformându-se într-un sigur tunel nesfârșit, în care se auzea clopoțelul și corul de la biserică.”
Biserica Sfântul Silvestru Vezi loc
Amintirea orelor de balet ale Adinei care visa să fie gimnastă
Povestiri de pe Calea Moșilor, 2019
„Baletul e de două ori pe săptămână, miercurea și vinerea, și se ține la Casa Pionierilor și Șoimilor Patriei, de pe strada Viitorului, aproape de Piața Galați. E o casă veche, cu două etaje, care seamănă un pic cu fosta mea grădiniță de pe Dacia. În fiecare încăpere a casei se întâmplă câte ceva, e un zumzet continuu de șoimi și de pionieri din tot sectorul 2. Parcă suntem cu toții într-un stup.
[...] aștept ca tovarășa profesoară să ajungă în dreptul meu.
N-o să scap și de data asta, mai bine mă aplec, flexez, întind.
- Spatele drept și pieptul în față! Un’, doi, trei, patru…
Jap! îmi trosnește o linie peste picioare. Mă doare și încep să plâng fără zgomot.
Așa era la Casa Pionierilor și Șoimilor Patriei, puteau să facă din tine orice, chiar și balerină!”
Strada Viitorului Vezi loc
Locuința Adinei în Povestiri din Calea Moșilor
Povestiri de pe Calea Moșilor, 2019
„— Cum te cheamă pe tine?
— Popescu Adina, hî! am răspuns prompt, așa cum mă învățase mama să fac în caz de pierdere, rătăcire sau răpire. Și stau pe Calea Moșilor număru’ osutăoptzeci, bloc douăzeci, etajul unu…”
Calea Moșilor (Moșii Noi) Vezi loc
Adina și Anton petrec o zi de duminică în parc
Povestiri de pe Calea Moșilor, 2019
„Duminică, merg cu Anton în Herăstrău. El mi-arată păsări, copaci, flori, iar Casa Scânteii se vede mare, dincolo de lac. Acolo lucrează el. Eu mă tot gândesc la tovarășa Dușa și la faptul că mi-a zis să fiu Veronica. Ne întoarcem acasă cu autobuzul. În autobuz, cânt un cântec de la grădiniță. Anton îmi zice: — Nu mai cânta, că-i deranjezi pe oameni! O tanti zice: — Lăsați-o, domnule, să cânte! La ce vremuri trăim… lăsați copilul să cânte!”
Parcul Herăstrău Vezi loc
Fosta locuință a Adinei, înainte să se mute pe Calea Moșilor
Povestiri de pe Calea Moșilor, 2019
„Acum, noi locuim împreună cu bunica, pe strada Știrbei Vodă, într-un bloc dărăpănat. Anton spune că blocul a prins multe cutremure, iar la următorul mai mare, o să cadă. Lui Anton îi e frică să mai stea aici. Și mamei îi e frică de bunica.”
Strada Știrbei Vodă Vezi loc
Veronica printre trandafirii înghețați
Povestiri de pe Calea Moșilor, 2019
„În drum spre casă, găsim trandafirii dinspre Televiziune, îmbobociți și înghețați. Luăm câțiva pentru mama. Mama e croitoreasă – îmi face rochia pentru serbare. Eu voi fi Veronica. Voi avea o rochie verde și părul prins în codițe, cu pampoane galbene, din hârtie creponată.”
Societatea Română de Televiziune Vezi loc
Șorțuleț bleu la Monumentul Eroilor
Povestiri de pe Calea Moșilor, 2019
„— Copiii, azi avem o acțiune. Vom merge la Monumentul Eroilor, ca să vedem cum copiii din clasa a II-a vor fi făcuți pionieri. Vor primi onorul din partea Șoimilor Patriei de la grădinița noastră. Doar că eu nu sunt șoim, sunt în șorțulețul meu bleu. Tovarășa Dușa îmi zice: — Nu te supăra! Doar că s-a întâmplat astăzi să nu fii îmbrăcată în șoim… Nu-i nici o nenorocire, vei merge data viitoare!”
Monumentul Eroilor Patriei Vezi loc
Șah, tramvai și un băiat care nu renunța
Povestiri de pe Calea Moșilor, 2019
„Până într-a III-a nu l-am băgat deloc în seamă pe Mandea Viorel, deși se ținea ca scaiul de mine. A venit o dată și când am mers la șah, pe Lipscani. Am dat de el în tramvaiul 21, stătea pe un scaun mai din spate și se prefăcea că se uită aiurea, pe geam. Da’ de unde!”
Strada Lipscani Vezi loc
Curiozități de școală primară
Povestiri de pe Calea Moșilor, 2019
„— De unde ți-ai luat geaca? De la magazinul Cocor? întreabă Soare Loredana. — Ce cercei ca lumea! Sunt din aur? zice Nanu Amelia, care vine mereu la școală cu ceva sclipicios. Miruna se rușinează și tace. E domnișoară, arată altfel decât noi, are chiar și sâni, de aceea fetele sunt atât de curioase.”
Magazinul Cocor Vezi loc
Casa Armatei, văzută cu ochi de copil
Povestiri de pe Calea Moșilor, 2019
„Am mers cu Tănase Florin și cu părinții lui, într-o duminică, la Casa Armatei. Nu mai fusesem niciodată acolo. Pentru mine, clădirea mare și inaccesibilă de pe Calea Victoriei era ca un palat. (…)înăuntru, era un restaurant uriaș – de fapt, doar câteva mese risipite într-o sală mare. Erau mai mulți bărbați îmbrăcați în haine militare, cu soțiile și cu copiii lor. Fiecare zgomot avea reverberație, așa că pașii, vocile, tacâmurile lovite de farfurii se spărgeau în zeci de ecouri care te intimidau. Chelnerii erau spilcuiți și aveau gesturi foarte încete, de parcă s-ar fi mișcat cumva în reluare.
— Așteaptă tot timpul să le lași bacșiș! râdea tatăl lui Tănase.”
Cercul Militar Național Vezi loc
Tarzan pe Moșilor, cu aprobarea mamelor
Povestiri de pe Calea Moșilor, 2019
„Pe la jumătatea trimestrului II, am fost cu Tănase Florin la cinema Miorița, pe Moșilor colț cu Republicii, dincolo de părculețul de la Mobila, cel mai îndepărtat loc unde ajunsesem vreodată singură. La cinema se băgase Tarzan. Mama lui Tănase vorbise cu mama mea la telefon. — Doamna Tănase, sper că nu-i lăsați pe copii de capul lor. Mergeți cu ei, nu-i așa?”
Cinema Europa (fost Miorița) Vezi loc
Odobești: o zi de ABBA pentru o fată de 20 de ani
Povestiri de pe Calea Moșilor, 2019
„Eram într-a VI-a când acolo s-a reînființat un restaurant celebru, care se numea Odobești, de toți taximetriștii știau de Moșilor, colț cu Odobești. Și eram într-a IX-a când a murit de leucemie una dintre dansatoarele de la Odobești, o fată de 20 de ani, iar patronul a scos afară niște boxe și, în memoria ei, a pus o zi întreagă la maximum ABBA – «The winner takes it all».”
Fostul Bufet Odobești Vezi loc
Curent/Gen literar:
Colecția de povestiri a Adinei Popescu rememorează prin ochi de copil viața petrecută în noul cartier de blocuri din Calea Moșilor, ridicat în anii 80.
Vezi carte