Calea Moșilor (Moșii Noi)

Sânziana menționează disprețuitor că doctorița Lucreția Jorda este, în realitate, fata unui cizmar din colțul Moșilor, în ciuda aerelor sale de mare doamnă:

„Doamnă doctor, nu v-am văzut la incinerarea profesorului Marin, i se-adresă Sânzienei doctoriţa Lucreţia Jorda.
N-am fost, doamnă doctor, răspunse Sânziana, în timp ce-şi scotea fişele din birou.
Se pare că cei care-au lucrat direct cu profesorul Marin nu prea l-au regretat.
Nici n-aveau de ce, răspunse pe-un ton foarte sec Sânziana, apucându-se de lucru.
Nu prea nutrea mare simpatie pentru cele două colege cu care-mpărţea încăperea. Pe doctoriţa Jorda, femeie frumuşică, simpatică, atrăgătoare, bunicică profesional, i-o scoseseră de la inimă aerele de mare cucoană pe care-aceasta, fata cizmarului Bleandă, din Cercului colţ cu Moşilor, se găsea datoare să şi le dea din cauza căsătoriei cu doctorul Jorda, dintr-un neam cu şase generaţii de mari doctori în spate, el însuşi medic remarcabil. Datorită acestui mariaj, Lucreţia căreia biată mă-sa-i zicea Lucreţă, mamă nu-nţelegea ce sunt alea ouă-n tigaie, nu-nţelegea aproape nici o expresie neaoşă ori cuvânt pe care, deşi dicţionarele nu-l menţionează, îl ştie tot omul, şi multe şi mărunte, care trebuiau s-o arate ca pe-o fiinţă de-o mare fineţe şi de-o mare delicateţe. Nici nu-ţi vine să crezi că-n zilele noastre mai poate cineva să facă pe idiotul în halul ăsta. Nu-mi închipuiam că azi cineva mai poate fi complexat de originea lui modestă, încât s-ajungă-n halul de snobism al lui madam Joardă pe numele adevărat, căci acest nobil Jorda nu este decât o reminiscenţă a vicisitudinilor pe care le-a cunoscut ortografia noastră. Cealaltă colegă de spaţiu şi de temă de cercetare, madam profesor Gorea, proastă cu ştaif, nevastă de decan om de mare nivel ştiinţific decanul găsea că nu este de demnitatea ei să stea de vorbă, ca de la om la om, decât cu-o altă nevastă de profesor, de la hematologie aceea, şi cu-o fiică de profesor, de la streptococ, asta din urmă. Deşi în sufletul lor nu se puteau suferi, madam Jorda şi cu madam Gorea freiau totuşi acest verb franţuzesc făcea parte din vocabularul activ al Lucreţiei dintr-un fel de solidaritate de clan a nevestelor de bărbaţi mari. Adaptându-se perfect mediului înconjurător, Sânziana le răspunsese cu-o indiferenţă nesimulată, fiindcă cele două colege nestârnindu-i nici un interes deosebit n-o făceau deloc să sufere: una cu ifosele, cealaltă cu tăcerea ei superioară. Sânzienei i se părea mult mai interesant să stea de vorbă cu laborantele şi cu femeile de decât cu Lucreţia Jorda şi cu Tamara Gorea, a căror conversaţie, pentru ea, nu mai avea nimic imprevizibil.”

„— Cum te cheamă pe tine?
— Popescu Adina, hî! am răspuns prompt, așa cum mă învățase mama să fac în caz de pierdere, rătăcire sau răpire. Și stau pe Calea Moșilor număru’ osutăoptzeci, bloc douăzeci, etajul unu…„

„Odată, m-am urcat cu Anton pe bloc, ca să vedem eclipsa totală de Lună. [...] Și m-a tras după el spre margine. Pașii noștri scârțâiau pe pietriș. Am ajuns la un metru de balustrada de ciment, care chiar și mie îmi ajungea doar până la mijloc. I-am strâns mai tare mâna lui Anton. Apoi, am survolat Bucureștiul.
— Uite, în față, Foișorul de Foc… e mai înalt decât blocul nostru.
— Cât de înalt?
— Nu mult. Dar acum vreo 50 de ani era cea înaltă clădire din București. Ca să poată să vadă pompierii unde-s incendiile.
— Aha.
Știam Foișorul de Foc, trecusem de nu știu câte ori pe lângă el, dar nu-i acordasem niciodată vreo importanță. Vizavi era chioșcul de unde luam cu mama covrigi calzi. Iarna, ne frigeam mâinile pe șir.
— Și acolo, în dreapta, e 23 August, stadionul… îl vezi?
Aiurea, nu vedeam nimic. Totul era scufundat în beznă.
— Dar blocurile din partea aia de unde sunt? am arătat eu niște luminițe din zare, ce păreau să alcătuiască un vapor.
— Păi, acolo cred e Mihai Bravu… sau Pantelimon.
— Și Berceni?
Era pentru un mine un cartier la fel de îndepărtat ca un alt oraș.
— Berceni nu se vede de aici… Suntem prea departe. Hai dincolo, să vezi Calea Moșilor!
Am făcut înconjurul terasei și am regăsit Calea Moșilor dreaptă, nouă, cu blocurile ei la fel, cu felinare portocalii, așa cum o știam. Frumos!
— Și acolo, în capăt, Bucurul… îl vezi?”