Miruna Vlada

În unele seri

cineva scapă din mână 

un balon cu heliu

deasupra

cartierului Cotroceni

undeva pe strada Ana Davila

un balon roșu 

luat ușor de vînt

zboară pe deasupra Academiei Militare

tinerii ofițeri îl salută cu mâna la chipiu

apoi coboară lent în zig zag

pe deasupra parcului Romniceanu

copiii îl arată cu degetul chicotind

e purtat pe deasupra acoperișurilor

și apoi trece razant pe lângă

turla bisericii Elefterie

și în urma sa

se aud ușor clopotele 

o rafală îl răsucește brusc în aer 

și o ia în susul Dîmboviței

pînă la ultimele etaje ale Spitalului Municipal

pacienții lăcrimează cînd îl văd 

cum le trece razant pe la ferestrele saloanelor

apoi zboară peste Palatul Medicinei

unde studenții îl urmăresc cu capetele scoase afară din Aula mare

și aplaudă

e purtat pe deasupra Palatului Cotroceni 

și se oprește brusc în ramurile 

unui castan din Grădina Botanică

ața balonului roșu cu heliu

leagă acum gestul mâinii 

care l-a scăpat de pe strada Ana Davila

direct de frunzele castanului din Botanică 

unde a rămas proptit

ața îi atarnă

ca

un cordon ombilical

între două străzi, două lumi, două emisfere

ața îi atârnă peste acoperișurile cartierului

ca o posibilitate 

întredeschisă 

peste capetele noastre

brusc

între fața de jos și cea de sus 

a speranței

ața plicului meu de ceai Yogitea 

pe care îl pun în apa clocotită 

atîrnă peste cană

iar pe eticheta lui de hârtie scrie

as much is above,

that much is below