Spații intermediare

Textele din „Spatii intermediare” sint frapante prin originalitatea constructiei, prin inteligenta cu care autoarea dezvolta intr-un intreg volum, cu o extraordinara putere integratoare, citeva teme recurente, printre care acelea legate de casa — literalmente si in toate sensurile —, de spatiu (de la cel de locuit la varii spatii heterotopice, cum ar fi spus Michel Foucault), de „structuri”, „morfologii” ale unui peisaj personal, „deveniri” ale unui vast teritoriu identitar, de fapt.

Versurile Angelicai Stan sint un amestec de intelectualism si emotie, ca la — sa zicem — Emily Dickinson (de altfel, primul vers din poezia I dwell in Possibility, „ Posibilul e casa mea”, ar fi putut fi un bun motto pentru volum), de clar si obscur, ca la Paul Celan. Daca ar fi sa fac si trimiteri catre poezia de azi de la noi, as pomeni intelectualismul lui Bogdan Ghiu si sentimentalismul taios al Marianei Marin. (Simona Popescu)

Angelica Stan, poate lasandu-se cu buna stiinta contaminata de avatarurile profesiei (este arhitect si urbanist, cu o vasta cultura teoretica), reuseste in acest volum sa confere dimensiuni extrem de personale unor intamplari din realitatea imediata — daca putem spune asa, si nu intamplator fac referire la Blecher, fiindca mecanismele sensibilitatii lirice care proceseaza aceasta realitate sunt deopotriva rationale, cat si surprinzator de irationale, greu incadrabile intr-o paradigma culturala. Am putea intrezari, la rigoare, elemente tehnice textualiste sau autobiografism curat, dupa cum perspectiva din care sunt atacate mai multe poeme ale acestui volum este una post-structuralista: un fel de deconstructie subiectiva, din care se mentin doar cateva repere neutre din realitatea perfect previzibila. Nu asta este, insa, esential, ci reziduurile pretioase ale emotiei, ca o pulbere fina ce ramane in urma acestui proiect poetic — impecabil din punct de vedere tehnic, coerent si vizionar. (Mihai Dutescu)