Baza sportivă Olimpia

„În vara următoare, Mitică a fost adeseori erou de serial pentru săptămânile noastre de vacanţă. Ne urmărea acum peste tot, oriunde mergeam, nu se mai putea despărţi de noi şi nu se consola dacă era lăsat acasă. Or, într-o seară, am mers la un film cu Stan şi Bran. Rula pe un ecran improvizat în aer liber, pe terenul de la Olimpia, de sub Tâmpa, umplut cu şiruri de bănci de lemn. Pe Miticuţu, fireşte, nu-l puteam lua cu noi, drept care l-am mângâiat la plecare, lăsându-l schelălăind în lesă, în mâna lui Nenea Ionel. La intrare era o înghesuială teribilă şi abia am reuşit să prindem şi noi bilete, dar aşa era mereu la filmele cu Stan şi Bran. Stan cel firav tocmai se chinuia cu un pian, pe-o scară, în timp ce Bran cel gras îi dădea indicaţii dezastruoase, când ne-am pomenit cu murmure şi chiar strigăte la capătul rândului şi, curând, cu un bot umed pe la genunchi.
Mitică, pe care Nenea Ionel îl lăsase liber în curte, la vreo jumătate de oră după plecarea noastră, reuşise la un moment dat să iasă pe poartă. El ştie cum ne luase urma, cum trecuse de gardul terenului Olimpia şi cum ne găsise în mijlocul unei mulţimi compacte, zguduite de hohote de râs. Şi pentru câteva minute a fost mai puternic decât Stan şi Bran şi toate hohotele la un loc. Zile în şir fapta lui neobişnuită a fost povestită tuturor celor care ne întâlneau ca poveştile mitologice greco-romane din cartea din biblioteca noastră.”