Calea Aradului

"Pe 16 decembrie 1989, la Timișoara, tramvaiul e, ca de obicei, ticsit. Am schimbat în Piața 700, unde urcatul în vagoane reconstituie zilnic bătălia de la Posada, și stau pe scări, atârnată ca vai de mine, cu ghiozdanul în spate. Din Aradului am venit cu tramvaiul 4. Acolo am noroc. Locuiesc chiar la capătul liniei, nu departe de buclă, și pot prinde locuri, chiar pe scaune. Asta când vine tramvaiul. Când nu-i cade pantograful sau nu se taie curentul sau nu sare de pe șină, căci macazul îl schimbă chiar vatmanul cu o rangă de fier. Sau când nu-i tanti aia în tramvai, de-și poartă toate țoalele pe ea și miroase a pipi de la o poștă. N-am reușit să pricep încă de ce trebuie să locuim în Aradului dacă eu merg la școală taman la Fil.-Ist."

Fragment din proza scurtă "Un tramvai numit Decembrie" de Andreea Sepi

În copilărie am petrecut multe ore privind din balcon Calea Aradului. Alături stătea maică-mea, care așa m-a învăţat literele mari. La cinci ani am silabisit pentru prima oară ROMÂNIA, cuvântul scris pe remorca unui TIR ITIA ce parcase în faţa blocului ca şoferul să-şi ia apă de la pompă.