Calea Martirilor (Girocului)

„Abia după ce am trecut strada am observat că femeile spălau bălți de sânge. Când m-am apropiat de ele au început să perieze cu gesturi grăbite, în timp ce bărbații au schimbat subiectul discuției și și-au coborât privirile în pământ. Câteva preșuri de la intrare erau îmbibate cu sânge. M-am uitat în sus și am văzut urme de gloanțe în ziduri, nu doar la parter ci și mai sus, la nivelul etajelor unu și doi. Unele geamuri erau sparte. Cei care au tras n-au luat la țintă numai demonstranții.
Plimbându-mă pe Calea Girocului în acea zi de 18 decembrie, întâmpinat de tăcerea și privirile goale ale oamenilor care încă nu erau conștienți că au depășit pragul propriei frici, mi s-a făcut rușine de condiția mea de om. Acea rușine care nu era însă personală, ci se referea mai degrabă la faptul că fac parte din ceilalți, nu a durat mult. pământ. Câteva preșuri de la intrare erau îmbibate cu sânge. M-am uitat în sus și am văzut urme de gloanțe în ziduri, nu doar la parter ci și mai sus, la nivelul etajelor unu și doi. Unele geamuri erau sparte. Cei care au tras n-au luat la țintă numai demonstranții. (...)
În acea zi de luni se povestea că-n noaptea precedentă fuseseră uciși peste o sută de oameni pe Calea Girocului.”

„În prima după-amiază de după discursul lui Ceaușescu, care tocmai se întorsese din Iran, mă întorceam din centru spre casă pe strada din apropierea spitalului. Cum am intrat pe poarta din curte, am auzit în spatele meu ropot de copite. M-am întors și am văzut doi cai trăgând o platformă. Pe locurile din față stăteau o femeie și un bărbat, în spatele lor fiind așezat un sicriu. Un trecător a început să aplaude. Deodată, toți oamenii de pe stradă s-au aliniat pe două rânduri și, așteptând să treacă platforma în dreptul lor, aplaudau. Sunetul făcut de împreunarea palmelor se răspândea pe bulevard ca un omagiu cu efect de domino. Fără să-și schimbe expresia serioasă a feței, bărbatul care conducea căruța și-a scos pălăria și și-a înclinat puțin capul.
Poate că-n sicriu nu era corpul unui demonstrant, ci al unui om răpus de boală, dar prin gestul respectiv timișorenii și-au luat în mod simbolic bun-rămas de la toți morții Revoluției.”