Roșu, roșu, catifea, 2025
Veronica D. Niculescu
Curent/Gen literar:
Postmodernism
Perioada:
Contemporan
Tip de loc:
Unitate școlară
Tag-uri:
Literatură scrisă de femei
În povestirea Cărămida cele două studente bat întregul cartier Tei la pas în căutarea unei cărămizi pe care să o încingă, să o îmbibe cu oțet și cu aburul rezultat să întrerupă o sarcină neplanificată.
„Dar întîmplător nici una din noi nu văzuse nici o cărămidă în toate zilele trecute, nici în drum spre facultate, din mersul poticnit al tramvaiului 16, pe la Lizeanu, pe la Obor, pe la Iancului, şi nici la întoarcere, din 17, ocolind pe Reînvierii, şi nici primprejurul căminului, deşi tot ce făceam era să ne uităm în stînga şi‑n dreapta după vreo amărîtă de cărămidă, aşa că deodată ceea ce la început părea foarte simplu devenise acum o problemă.
[...]
Curînd aveam să ne dăm seama că nu era lucru uşor. Trecuserăm de poştă, trecuserăm de şirurile de blocuri de pe Teiul Doamnei, printre magazinele ferecate, ajunseserăm deja pe Colentina şi misiunea noastră se dovedea imposibilă. Unde dispăruseră toate cărămizile din lume?
[...]
"Braţ la braţ înapoi, pe Doamna Ghica, pe Lacul Tei, transpirate, stoarse, strînse una într‑alta, cu comoara grea pitită sub geacă, guralive de‑acum, mergeam plănuind mai departe. Mă lăsase să arunc doar o privire, iute, pe sus, pe la guler, să nu ne vadă careva, şi cerul ar fi putut avea ochi. Doar un popas precaut şi pripit la cantină, pentru masa de prînz. Se făcea tîrziu. Purtînd cărămida sub geacă, Ligia m‑a aşteptat aşezată la masă, ocrotind grijulie preţiosul pietroi din marsupiu, în timp ce eu căram atentă ca un bărbătuş tavă cu tavă, ciorbă de cartofi în cană metalică, peşte cu mazăre în tavă metalică, tacîmuri de aluminiu, căni albe cu I.C.B. albastru inscripţionat pe o parte, felii de pîine.”
