Colegiul Național Bănățean

"Pe 16 decembrie 1989, la Timișoara, în Piața Maria, tramvaiul se urnește cu greu, iar la următoarea stație, la Küttl (cum îi zice bunica) sau Sinaia (cum îi zicem noi, toți ceilalți), cobor și eu și apuc, alături de alte zeci de elevi în uniforme albastre, spre școală. Brusc, mă trec nădușelile. Am schimbat geaca de iarnă cu fâșul movuliu! Nu cumva am uitat să-mi mut numărul matricol? Nu pot intra în școală fără el, o să dau de belea! [...] Panicată, duc mâna dreaptă la antebrațul stâng. Phii… numărul matricol e totuși acolo. Prins frumușel în capse, probabil l-am mutat din reflex. Am pe toate hainele setul ăsta de patru capse
mici, cusute pe mâneca stângă, la vreo 10 cm sub umăr. Doar la paltonul cel bun nu s-a îndurat bunica. A zis că nu vrea să-l strice cu ele. Să fac și eu ca alții. Alții au găsit soluții și mai ingenioase. Și-au cusut numărul matricol de un elastic pe care-l poartă ca pe-o brățară peste mâneca hainei. Teoretic, nu-i voie. Practic, totul depinde de toanele profei care se nimerește de serviciu la intrarea în școală. Unele sunt mai catolice decât Papa. Ne verifică culoarea ciorapilor, să fie fix albastrul care trebuie. În miez de iarnă, ne pun să ne dezbrăcăm pantalonii de lână de sub uniformă, deși în clase scoți aburi pe gură, nu ca acum. Sau zbiară la tine că n-ai numărul matricol prins cum trebuie, și dă-i păruieli și scandal. Când ne știm cu musca pe căciulă și vedem că-i de pază vreuna mai turbată, mai profităm și noi de buluceală. Așteptăm să se adune gloată, să ne pierdem în ea. Să nu mai apuce femeia să vadă. Fugim, ne fofilăm, plecăm capul."

Fragment din povestirea "Un tramvai numit Decembrie" de Andreea Sepi.