Cota 1400, Sinaia

Sebastian menționează oprirea la cabana de la Cota 1400, pe care o descrie ca având o atmosferă de „lene și vigoare fizică”:

„Luni, 22 ianuarie [1940]
Ieri, zi de schi la Sinaia. Am sosit dimineaţa pe la 10 (cu Comşa şi Lereanu) şi am
pornit-o imediat cu sania spre Stîna Regală, dar a fost imposibil să trecem mai departe de punctul unde se încrucişează drumurile spre Stînă şi spre cota 1400. Zăpada era colosal de mare şi sania nu mai putea răzbate. Am pornit-o singuri pe schiuri, spre cota 1400, abandonînd Stîna.
Ningea ca o ploaie repede, albă. „Mii de tone" de zăpadă. Atîta zăpadă, că schiurile abea alunecau. Tot timpul, la întoarcere (pe acelaşi dram pe care de obicei descind cu o viteză ce mi se pare vertiginoasă), a trebuit să merg în pas de patinor şi să mă ajut neîncetat cu bastoanele. Chiar la popicărie, unde este o pantă destul de aspră („prăpăstioasă", mi se părea pe vremuri), alunecarea era destul de lentă. Era o zăpadă aderentă, afinată, prea moale. După cîteva sute de metri trebuia să mă opresc, să-mi şterg schiurile care trăgeau după ele, pe talpă, un strat de cîţiva centimetri de zăpadă, ca nişte tălpi suprapuse de plută sau de crep.
Mi-a plăcut oprirea la cabana 1400. Îmi plac în genere toate cabanele de munte. Fete şi băieţi care vin albi de zăpadă, ca dintr-o lungă călătorie. E un amestec de vioiciune şi de nepăsare, de lene şi de vigoare fizică, de intimitate şi de singurătate.
N-a fost propriu-zis o zi de schi. Zăpada nu ne-a lăsat să facem mare lucru. Dar a fost o zi fericită. Pădurea, literalmente copleşită de zăpadă, e un peisaj feeric, fabulos.”

După o sesiune aspră de schi, Sebastian cade pe gheață și se rănește la genunchi, observând cu ironie că s-a ales cu o rană „întocmai ca în primul capitol al romanului” (Accidentul):

„Marţi, 16 februarie [1937]
Mă întorc la Bucureşti chiar azi-dimineaţă, cu maşina lui Roman. Ziua de ieri a fost o zi complectă de schi. Dimineaţa, 3 ore cu d. Roman şi d-ra Lereanu (7), după-masă, 4 ore cu Thea.
(Despre Thea nu voi scrie nimic. E amorul cel mai simplu venit. Dar eu am o manieră insuportabil gravă de a mă comporta cu femeile.)
Exerciţiile de schi de după-masă au fost aspre. Am căzut de nenumărate ori. La întoarcere am căzut aşa de rău — erau cîţiva metri de gheaţă — că mi-am rupt pantalonul la genunchi — şi m-am ales cu o mică rană, întocmai ca în primul capitol al romanului.
Cît despre roman, mi-e ruşine să scriu. N-am făcut absolut nimic.”