Fostul Stadion O.N.E.F. (Republicii)

„Miercuri, 22 mai [1935]
Masă la Aristide Blank, cu Leni, Froda, d-na Blank, un tip pe care nu-l cunosc şi două tinere femei — una vieneză, brună şi urîţică, alta sud-americană, blondă, vorbind franţuzeşte cu un delicios accent anglo-saxon.
Cafelele şi coniacul pe o terasă, într-un fel de curte interioară, odihnitoare prin culori, prin vîntul care adia. Blank cabotin, Leni surprinzător de stingherită şi avînd totuşi gesturi de o simplicitate adorabilă. E extrem de timidă, spre uluirea mea. Pretinde că o intimidez eu.
(Ieri, la match-ul de foot-ball la O.N.E.F. a fost multă vreme încurcată, tăcută, „melancolică", dar a devenit brusc volubilă, expansivă şi aproape gălăgioasă cînd a venit în grupul nostru Ronea, de la Teatrul „Regina Maria" — cu care desigur s-a culcat pe vremuri. M-a înfuriat subita ei „mise à l'aise". Dar desigur nu ea strică — ci eu, mereu eu, prea complicat probabil şi în fond de neînţeles pentru ea, care a fost din prima clipă atît de simplă cu mine.)”

„Sîmbătă, 14 noiembrie [1936]
A fost poate una din ultimele zile magnifice de toamnă. M-am dus la O.N.E.F., la un match de foot-ball (Venus - C.F.R.), nu pentru match, ci pentru peisaj, pe care îl bănuiam dinainte strălucit. Nu m-am înşelat. O lumină obosită, pudrată, tandră — în depărtare o ceaţă uşoară, argintie, aburită, din care oraşul se desprindea ireal, ca într-o pînză de pictură, ca într-o fotografie reliefată. Şi cîte culori. Nu ştiam că sunt atîtea case roşii în Bucureşti. De acolo, de la O.N.E.F., se văd ca nişte construcţii de Baukasten. Şi pomii desfrunziţi, ieşind din ceaţă ca dintr-un abur pe care l-ar fi făcut propria lor respiraţie. Totul era de un desen foarte delicat, dar de o bogăţie de culori explozivă. Peluzele roşii, firmele de reclamă multicolore, iarba verde încă, tricourile pestriţe, negre, albe, albastre, o lume imensă, totul era ameţitor. La începutul reprizei a doua, arbitrul a fluierat un minut de tăcere, mi se pare pentru un jucător străin, mort de curînd. S-a făcut brusc o imensă tăcere — tăcerea a vreo 20 de mii de oameni. Se auzea doar din depărtare rumoarea oraşului.”