La Parașută

Reper central în „Muzici și Faze”, cofetăria-bar este locul unde Tinuț și prietenii lui se adună frecvent. 

„Cinci fără douăzeci. La marele fixometru: treceam puţin pe-acasă, mă schimbam, îmi luam kentanele şi pe la cinci eram în Paraşută, să mă întâlnesc cu Mimi, cu Luci şi cu Tanana. Îmi comandam un Cico baban, stăteam ca boieru', la masă, şi la momentu' potrivit scoteam o kentană şi o aprindeam de la brichetă, să facă Luci clăbuci de oftică.
[...]
„Paraşuta” era cofetăria de jos, din vale, unde ne pierdeam noi timpu' în zadar serile, că mai veneau şi barosanii de pe Eroilor, şi mai discutam despre muzici. Ii ziceam „Paraşuta” pentru că la mesele de-afară, unde stăteam noi, era o prelată cu dungi albe şi roşii. Cofetăria se chema parcă „Dalia” sau „Dalila”, ceva cu D, în orice caz, da', dacă-i întrebai pe băieţi ce scrie pe firmă, cred că nici unu' nu mai ştia.
[...]
În fine, am ajuns în Paraşută, da' nu era nimeni; pustiu. Şi ce jaf, tăticu': farfuriuţe jegoase, cupe de îngheţată, pahare, hârtii şi linguriţe pe jos, sticle de Ci-co şi de Quick răsturnate ca popicele, scaune într-o rină; ziceai că trecuse ciclonu'! Cum naiba, domn'e, că era sâmbătă, între timp se făcuse cinci şi…
[...]
Ce fază! Când am ajuns pe la jumatea Iu' Romniceanu, am văzut că Paraşuta era full de lume şi băgaseră muzichie; se auzeau nişte ecouri de Bob Marley. Ce aiureală!”