Ozana

„Ozana; și ea destul de celebră, frumos curgătoare, dar mai blândă, aliniind blocuri de doar patru etaje, cu mai multă verdeață printre ele. Am dat piept, mai bine zis gambe și burtă, cu câinii străzii (și antitetanosul), îmi era frică de ei, dar până la urmă m-am obișnuit.
Surpriza cea mai mare cu Ozana a fost că se situa mult mai în periferie decât Mănășturul, în sens absolut. Rar îmi lua sub o oră să ajung în centru, și asta dacă se înlănțuiau favorabil tramvaiul în cauză și cele două metrouri. Eram practic navetistă. Plecam dimineața și mă mai întorceam a doua zi sau cine știe când.
[...]
Într-unul dintre episoadele filmului București, am lucrat pe la Arcul de Triumf, ceea ce mă obliga, din Ozana, să traversez orașul aproape diametral, mai îndelung ca în anii studenției. A fost crunt; variantele cu transportul în comun se legau foarte prost, iar statul în trafic m-a lecuit de șofatul urban. Profesional, mă simțeam la fel de blocată ca în trafic. [...]
O stație de metrou foarte aproape de blocul din Ozana s-a dat în funcțiune puțin după ce am plecat. Dacă o prindeam, cine știe, poate ne-aș mai fi dat o șansă.”