Satul Osoi

„Când ajunse la șoseaua bine prunduită, își mai dete drumul pasului. Se gândi să se ducă până la un prieten bun, de aceeași seamă cu el, cu care copilărise de când a deschis ochii. Gândul ăsta îl mai îmbărbătă.
Era așa de palid și de supt la față, încât niște femei, cu care se încrucișa în drum, au început să râdă în urma lui: „Parcă e fiert în oală!” Andrei le auzi, dar nici nu se gândi să se supere. Altă grijă avea acum. Mereu se uita în urmă, dacă nu-l ajunge vreo trăsură sau căruță, să scape de drumul cel lung, care parcă nu mai avea sfârșit.
Noroc că un brec, care se întorcea de la viile din Osoi, îl scuti de atâta oboseală.”