Splaiul Independenței - Zona Unirii

„Am coborât pe lângă tribunal până jos, în capătul Dâmboviței, dar în loc să merg la metrou am luat-o pe pod și m-am întors spre Calea Victoriei [...]. Porțiunea asta de chei mi-a adus mereu aminte de C., mai ales acum, când ceața înghite blocurile înalte de pe fundal, e doar o apă care curge printre sălcii, ar putea fi oriunde, oricând, la începuturile lumii. Dacă apele ei mlăștinoase, pline de toate reziduurile orașului, resturile vieților pe care le mestecă în fiecare zi, mizeria existenței lui de cenușă, nu ar fi curs spre Argeș, și de-acolo, mai departe, spre fluviul nostru, cum zicea Constantin, ci invers, marele nostru fluviu, fără-nceput și sfârșit,  și-ar întoarce apele spre noi, spre oraș, ar începe să sosească, înaintând încet, pe fundul acoperit de nămol al albiei de beton, cadavrele înecaților de la Cazane. Verdele apei ar deveni mai deschis, valuri mici le-ar deschide calea marilor cadavre albe care ar umple albia. Poate ar fi și al lui printre ele, aș recunoaște printre corpurile transparente, albastre în lumina serii, semnul lui de mamă de pe unul din omoplați, peste care mi-am trecut de atâtea ori degetele.”