Splaiul Tudor Vladimirescu

"Într-un acces – inexplicabil mie – de independență, maică-mea n-a mai avut chef să stea cu soacra, pe Vladimirescu, într-un apartament spațios, cu tavane înalte, cămări pline cu bunătăți și încălzire funcțională. Ne-am mutat într-un bloc comunist gri și rece, la capătul orașului. Acolo am văzut pentru prima oară în viață, mâzgălit pe pereți, cuvântul „PULĂ“ și am crezut că n-o să-mi revin niciodată din șoc. Între ce soi de sălbatici nimerisem? Pentru asta lăsasem în urmă uriașa bucătărie cu porumbei la pervaz, brânză dulce atârnată-n tifon și foi proaspete de tăiței întinse pe toată masa, unde bunica trebăluia mereu cu teatrul radiofonic în fundal?! Măsuța mea de colorat, pick-upul cu discuri de vinil, cu povești și arii de opere, sobele și caloriferele fierbinți?! În noua locuință, la etajul 4 din 4, iarna nu urcă apa caldă sau gazul – că de căldură nici nu poate fi vorba. Urcă, în schimb, șobolanii. De la gunoaiele din cartier. Și par să prefere, blestemații, camera mea cu cărți și ghiozdan."

Fragment din proza scurtă "Un tramvai numit Decembrie" de Andreea Sepi